COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Descoperă Moldova: Rezervaţia Feteşti - Mica Elveție sau Elveţia moldovenească

Descoperă Moldova: Rezervaţia Feteşti - Mica Elveție sau Elveţia moldovenească

Raionului Edineț - unul dintre cele mai bogate în creații uimitoare ale naturii. În special, există un colț natural unic numit Rezervația naturală Fetești, pe care localnicii și turiștii o numesc Elveția Moldovenească sau Mică.

După cum scrie portalul moldovenii.md, ea este situată între două sate – Trinca și Fetești, unindu-se practic cu satul Feteşti. Unicitatea acestui monument al naturii constă în faptul, că se întinde printre vestitele toltre din preajma Prutului, de-a lungul malurilor abrupte ale micului rîuleţ Draghiște (afluent al unui alt rîu din nord - Racovăţ).

Teritoriul rezervaţiei are 564 de hectare, adică nu e o suprafaţă foarte mare. Spre exemplu, asemenea rezervații naturale cunoscute în Moldova precum „Codrii” sau „Ţara fagilor”, o depășesc în suprafaţă de 10-11 ori. Marginea rezervaţiei dinspre satul Trinca se află la graniţă cu altă rezervaţii – Defileul Trinca, iar la marginea satului Feteşti, înspre satul Burlăneşti este situat un alt monument al naturii – „Stînca lui bunic”. Dacă, însă, mergem de-a lungul rîului Draghişte, atunci peste doar cîţiva kilometri ajungem la Defileul Burlăneşti, mai departe vom da de Defileurile Buzdugeni şi Brînzeni. Iar în apropierea acestora, în preajma satului Gordineşti se află un alt monument unic al naturii ‒ Defileul din ocolul silvic „La Castel”.


Enumerăm aici cu bună știință toate aceste minuni ale naturii din raionul Edineț. Toate aceste rarităţi ale naturii îşi datorează originea toltrelor moldoveneşti și rîurilor mici din nord, care curg printre ele. Anume raionul Edineț este deosebit de bogat în această privință. De fapt, putem vorbi despre un întreg complex de curiozități uimitoare ale naturii, care necesită să fie tratate într-un mod special, să fie protejate și popularizate pentru a atrage turiști. Însă mult mai bine ar fi să se creeze în partea de nord a ţării Parcul Naţional „Toltrele Moldovei”, care ar include monumente ale naturii similare din raioanele Briceni, Rîșcani și Glodeni.

Dar să revenim la Rezervaţia „Feteşti”. Chiar dacă ca dimensiune este mică, nu este deloc ușor să o colinzi în lung şi-n lat deodată, iar acest lucru se datoreşte reliefului său complex și divers. Doar o mică parte a rezervaţiei este situată pe un teren plan, în mare parte, însă, se întinde pe pantele abrupte şi prăpăstioase ale şirurilor de toltre, care împrejmuiesc valea rîului Draghiște.

Chiar peste rîu, în apropierea unui podeţ se află o stîncă, care se vede bine din partea de sus a rezervaţiei, de pe o poieniţă mare, îndrăgită de către turiști. Anume de aici putem vedea acel peisaj special care i-a determinat pe localnici să numească acest loc „Elveţia moldovenească” – albia rîului Draghiște şerpuieşte aici şi putem doar să o ghicim prin pădurea, care-i face loc în desişul ei, panta abruptă și foarte pitorească de la picioare și depărtările, care ne deschid priveliştea spre vîrfurile înclinate ale toltrelor, cîmpurilor și drumurilor. Poţi sta pe acest povîrniş întreaga zi, uitînd completamente de toate grijile, lăsîndu-le în urmă și să-ţi umpli fiinţa cu linişte şi pace.

Foarte interesant este drumul prin pădure, care, urmînd relieful capricios, ba coboară, ba urcă brusc şi ne aduce pe neaşteptate la liziera pădurii, înconjurată din trei părţi de pădure, pomenindu-ne la poalele unui stejar uriaș cu două tulpini, care are o înălţime, ce depăşeşte 30 de metri.

Vegetația rezervaţiei este foarte bogată şi diversă, în total aici se numără aproximativ 160 de specii de plante, dintre ele 15 specii sînt reprezentate de arbori şi arbuşti. Printre arbori predomină gorunul.

Specialiștii recomandă vizitarea neapărat aceste meleaguri minunate, pentru a vă bucura de frumusețile naturii din nordul Moldovei.

Puteți admira fotografiile unice în secțiunea specială de pe site-ul moldovenii.md.

Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load