Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Demisie la Consiliul Audiovizualului

5 sep. 2019,, 16:22   Societate
1815 0

Dorina Curnic a demisionat din calitatea de membră a Consiliului Audiovizualului (CA). Anunțul a fost făcut la ședința de azi a membrilor CA.

Curnic își depune mandatul de membră a CA, începînd cu ziua de mîine, 6 septembrie.

„Mă retrag din imposibilitatea de a-mi desfășura activitatea în conformitate cu convingerile mele personale. Inițiativele unor membri incomozi nu au sorț de izbîndă din cauza unor atitudini și abordări selective. Maniera în care activează o parte din conducerea Consiliului, și aici mă refer la schimbarea radicală a viziunilor și a deciziilor luate în ultima perioadă, inclusiv propunerea de demitere in corpore a Consiliului de Supraveghere în lipsa unei baze legale, încurajează suspiciunea opiniei publice cu privire la independența instituției nominalizate”, a declarat Dorina Curnic, în debutul ședinței CA de astăzi.

„Îmi este trist să constat că autoritatea a degradat la un nivel sub orice critică din cauza unui management defectuos, începînd cu nerespectarea termenilor și procedurilor de examinare a sesizărilor, a petițiilor, a cererilor de prelungire a licențelor de emisie și finalizînd cu publicarea acestora în termen de zece zile pe site-ul oficial al Consiliului”, a mai spus membra demisionară a CA.

Curnic spune că în ultima perioadă, din același motiv, au plecat mai mulți angajați ai CA. Mai mult, aceasta i-a cerut președintelui CA, Dragoș Vicol, să-și dea și el, la rîndul său, demisia.


„Îmi fac griji să nu fie închise mai multe posturi de televiziune. Reieșind din cele spuse, reiterez poziția expusă la ședința trecută, domnule Vicol, despre faptul că trebuie să vă dați demisia”, a spus Dorina Curnic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?