Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Decizie în dosarul fiului unui ex-angajat al SIS, împuşcat de poliţist la Hînceşti

21 iun. 2019,, 12:00   Societate
4350 2

Fostul şef al Serviciului poliţie criminală al Inspectoratului de poliţie din Hînceşti a fost recunoscut culpabil de depăşirea atribuţiilor de serviciu, însoţită de aplicarea armei de foc şi omorului intenţionat al unui tînăr.

Prin cumul parţial al pedepselor, instanţa i-a stabilit acestuia o pedeapsă definitivă de 12 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii timp de 7 ani. De asemenea, acesta a fost obligat să achite în contul succesorilor părţii vătămate un prejudiciu moral şi material de 320 mii lei.

Procesul penal în privinţa proprietarului complexului de agrement în care s-a produs tragedia şi care fusese acuzat de complicitate la crimă, a fost încetat de magistraţi.

Potrivit probatoriului, cazul a avut loc în noaptea spre 21 iunie 2018, cînd trei tineri au decis să se răcorească în piscina complexului, în afara orelor de program şi fără a cere permisiunea administraţiei centrului de agrement.

Proprietarul i-ar fi cerut respectivului poliţist să-l ajute să depisteze şi să-i pedepsească pe cei care intră pe teritoriul bazei de odihnă în afara programului şi provoacă pagube. Drept urmare, în lipsa unor temeiuri şi împuterniciri legale, în lipsa înregistrării unei sesizări privind comiterea unei infracţiuni, cei doi au organizat o ambuscadă la piscina respectivă, cu folosirea armelor din dotare de model „Makarov” şi „Glock-17 PHC 765”.

Procurorii au constatat că cei doi au folosit armele chiar dacă nu exista un pericol iminent pentru securitatea acestora, întrucît nicio persoană aflată pe teritoriul localului nu era înarmată ca să prezinte pericol. Astfel, unul dintre cei trei tineri care se scăldau în acea noapte în bazin a fost grav rănit, decedînd la scurt timp.

În aceiaşi zi, poliţistul şi proprietarul centrului de agrement au fost reţinuţi.

Procurorii vor contesta sentinţa, cu solicitarea agravării pedepsei pentru fostul poliţist, dar şi condamnarea proprietarului complexului de agrement.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?