X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

De cîte ori a fost condamnată la CEDO țara noastră

12 sep. 2020,, 12:45   Societate
2524 0

461 de hotărîri cu constatarea a 616 violări de către Republica Moldova, au fost pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) în perioada 12 septembrie 1997 – 30 iunie 2020.

Cel mai des încălcate drepturi țin de dreptul la un proces echitabil– 200 de violări sau 32,5% din total și interzicerea torturii – 142 de violări sau 23%, transmite IPN, cu referire la o sinteză a Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) elaborate în acest sens.

Potrivit CRJM, alte drepturi încălcate de Republica Moldova se referă la: dreptul la libertate și siguranță – 92 de violări, dreptul la un recurs efectiv – 60 de violări, dreptul la respectarea vieții private și de familie – 30 de violări, dreptul la libertatea de exprimare – 19 violări.

Cel mai des întîlnite tipuri de violări țin de: neexecutarea hotărîrilor judecătorești – 68 de violări, casarea neregulamentară a hotărîrilor judecătorești irevocabile – 52 de violări, detenția în condiții proaste – 46 de violări, investigarea defectuoasă a maltratării și a deceselor – 45 de violări, maltratarea – 31 de violări, lipsirea de libertate contrar legislației naționale – 28 de violări și arestarea nemotivată – 27 de violări.

Sinteza a fost elaborată în baza studierii jurisprudenței CtEDO în cauzele moldovenești disponibile pe pagina web a CtEDO.

Cu 23 de ani în urmă, la 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Prin aderarea la CEDO, Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta și a recunoscut jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?