Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

De ce a fost reținut Stoianoglo

6 oct. 2021,, 11:06   Societate
2237 6

Procurorul Victor Furtuna, desemnat de CSP să investigheze ilegalitățile sesizate de deputatul PAS, Lilian Carp, împotriva lui Alexandr Stoianoglo, a anunțat că procurorul general suspendat a fost reținut pe patru capete de acuzare: abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața organelor, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

Documentul de la care a pornit totul – de la suspendare din funcție, la percheziții și la reținere – este dispozitivul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din data de 5 octombrie curent.

Mai întîi, potrivit dispozitivului, 10 membri CSP și-au dat acordul privind desemnarea unui procuror pentru investigarea acțiunilor pretins ilegale ale lui Alexandr Stoianoglo. Victor Furtuna din cadrul Procuraturii Anticorupție a obținut acest drept.

Este de menționat că, totuși, 3 membri au avut o opinie separată.

Deși hotărîrea poate fi contestată în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Chișinău, exact în aceeași zi Victor Furtuna a dispus inițierea urmăririi penale și, cu cîteva minute înainte de briefing-ul de presă anunțat de procurorul general, la Procuratura Generală și-au făcut apariția ofițerii SIS. Briefing-ul nu a mai avut loc, pentru că în acel moment se desfășurau percheziții în biroul lui Alexandr Stoianoglo.


Mai tîrziu, a fost escortat la el acasă pentru percheziții și acolo. Atunci, Victor Furtuna a confirmat reținerea pentru 72 de ore. Nu a spus și unde își va ispăși măsura provizorie, dar ulterior s-a aflat că timp de 3 zile se va afla în izolatorul de detenție provizorie al Poliției Capitalei.

Înainte de declarațiile procurorului, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, de pe pragul Procuraturii Generale a dezvăluit presei mai desfășurat despre capetele de acuzare. Potrivit acestuia, este vorba despre indemnizația care a fost acordată lui Nicolae Chitoroaga ilegal, deși legea spune clar că dacă omul este urmărit penal nu ai dreptul să-i acorzi indemnizație. Acesta a fost șef al PCCOCS.

Ulterior, a menționat proprietățile deținute de Svetlana Curdova, soția lui Stoianoglo în Ucraina – o firmă care este de fapt deținută de Veaceslav Platon. Doar că procurorul Victor Furtuna a explicat că Svetlana Curdova nu are nicio calitate procesuală la această etapă.

În această ordine de idei, Sergiu Litvinenco a mai spus că procurorul general suspendat este acuzat de renunțarea la învinuire în cazul lui Platon, toate lucrurile sînt legate de Platon”, dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Amintim că, la ieșire din Procuratura Generală, fiind însoțit de ofițerii SIS, Alexandr Stoianoglo a reușit să declare că este vorba de o răzbunare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?