De 18 ani călătorește prin lume, dar nu s-a gîndit să-și părăseacă țara

2020 a fost un an nu tocmai așa cum ni l-am dorit. Ne-a dat planurile peste cap, ne-a izolat la propriu de societate și ne-a învățat să ne adaptăm cu rapiditate la noi restricții, despre care nu am știut pînă acum.

COVID-19 și-a făcut simțită prezența în practic fiecare domeniu de activitate, inclusiv în cel aeronautic. Zboruri mai rare, călători mai puțini și măsuri de siguranță care continuă să fie respectate cu strictețe - la toate acestea s-au adaptat și membrii echipajelor tuturor curselor operate de compania Air Moldova. În pofida greutăților întîlnite în ultima perioadă, aceștia rămîn pozitivi, fiind în așteptarea vremurilot mai bune.

În ultima ediție din acest an a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”, am avut un dialog cu însoțitoarea de bord Olesea Parfeni, care a recunoscut că, oricît de greu i-a fost, mai ales în ultima perioadă, a hotărît să-și continue activitatea mult îndrăgită, vobindu-ne și despre ceea ce o face cu adevărat fericită aici, acasă.

În continuare, puteți vedea varianta scrisă a interviului:

- Vreau să te întreb un lucru poate complicat, dar simplu în același moment - cum este văzută țara noastră de la înălțime?

- Este tot atît de frumoasă ca și de jos, este tot atît de verde. Ori de cîte ori sînt în aer, în meserie, mereu aștept să văd meleagurile noastre cele frumoase și mereu ochiul meu se întoarce spre iluminator ca să văd părticica asta a noastră dragă.

- Tu călătorești foarte des, este clar de la sine. Ai fost tentată vreodată să mergi să te stabilești într-o altă țară, să iei totul de la capăt, să renunți la visele tale?


- Nu am avut, chiar nu am avut, sincer să vă spun. Eu sînt în meseria dată de aproape 18 ani. Imediat cum am finalizat școala, am hotărît să-mi încerc norocul. Din momentul în care am început, nu am regretat nicio clipă, absolut.

- Mulți tineri aleg, totuși, să plece peste hotare, spunînd că acolo este mai bine, se cîștigă mai bine, viața este mai bună. Tu de ce ai ales să rămîi în R. Moldova?

- Consider că pentru mine și familia mea este o stabilitate. Am părinți, am familie, am copil și cred că cel mai mult asta mă ține aici - părinții, familia. Și, într-adevăr, cum este și denumirea rubricii noastre - „Nicăieri nu-i ca acasă”.

- Te consideri un om fericit aici, la tine acasă?

- Da!

- Care sînt motivele care te țin în R. Moldova?

- În primul rînd, este familia, jobul pe care îl am și cred că, nu în ultimul rînd, o să-mi lipsească locurile natale în care m-am născut, am copilărit, care mă unesc și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

- Apropo de copilărie, unde te-ai născut, unde ai copilărit?

- M-am născut în R. Moldova, în orașul Chișinău. Toată viața mea am locuit lîngă avioane. Cînd un adult mă întreba ce aș vrea să devin în viitor, mereu răspunsul meu era scurt, clar și cuprinzător - „Vreau să fiu însoțitoare de bord, am să zbor cu avionul”.

- Cine te-a ajutat să-ți îndeplinești acest vis?

- Cred că locul unde am trăit. În fiecare zi (dimineața, la prînz, seara) eu mă trezeam cu avioanele deasupra capului și adormeam cu ele, cu zgomotul ăsta, cu frumusețea pe care o vedeam de fiecare dată de peste balcon cînd priveam spre cer.

-Cît de grea ți-a fost calea pînă a ajunge un însoțitor de bord?

Nu prea grea a fost. Am finisat gimnaziul, după care am participat la un concurs la compania respectivă. L-am trecut cu succes, apoi mi-am continuat studiile fără frecvență, pentru a obține studiile superioare deja, după care au urmat cîteva luni de teorie și apoi de practică.

- Care au fost emoțiile pe care le-ai trăit cînd ai zburat pentru prima oară?

- Senzația mea a fost de nedescris. Am avut niște emoții enorm de mari. A fost un zbor spre Moscova, a fost un zbor de probă. Am intrat în aeronavă, ne-am așezat, atîta tot. Atunci, însoțitorii de bord aflați în meserie m-au întrebat dacă aș vrea să servesc pasagerii cu bomboane și am avut așa o senzație plăcută, că fac și eu ceva. Pentru mine a fost ceva de nedescris. Cînd am aterizat pe aeroportul din Chișinău, mi-am zis că asta este meseria mea.

- O să vorbim și în continuare despre meseria pe care o practici de ani buni. Cît de greu îți este să lucrezi mai ales acum, pe timp de pandemie? Ce dificultăți întîmpină un însoțitor de bord?

- Se zboară mai rar acum. Avem dificultăți în privința măștilor, pe care mereu trebuie să le purtăm, să ne protejăm. Ceea ce ține de pasageri, mereu îi rugăm să-și păstreze măștile, să fie cît mai precauți, e bine și pentru sănătatea lor, dar și pentru a celor din jur.

- Cum ai descrie în cîteva cuvinte țara în care te-ai născut, trăiești și continui să activezi?

- Eu aș descrie-o așa: este o țară mică, dar foarte frumoasă.

În cazul în care doriţi să deveniţi protagoniştii rubricii „Nicăieri nu-i ca acasă” sau ştiţi pe cineva care, după ani de pribegie, a ales să rămînă în Republica Moldova, daţi-ne de veste la adresa de email intreaba@noi.md, iar noi cu drag vom arăta lumii întregi motivele care v-au ţinut acasă şi care nu vă lasă să plecaţi.

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load