X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Daunele lăsate de vîntul puternic de ieri

12 mar. 2019,, 11:20   Societate
3307 0

În urma vîntului puternic înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul zilei de ieri, au fost înregistrate mai multe situaţii de risc.

Astfel, pe parcursul zilei de ieri, angajaţii IGSU au intervenit în 175 de cazuri pentru lichidarea focarelor de ardere, dar şi acordarea ajutorului în curăţarea curţilor şi acoperişurilor de materiale constructive deteriorate în urma vîntului.

În urma intensificării vîntului, au fost smulse şi deteriorate 70 foi de ardezie de pe acoperişul a şapte case de locuit din Cobusca Veche, raionul Anenii Noi şi tot aici a fost afectat acoperişul gimnaziului.

În localitatea Mîndrești raionul Teleneşti, de pe acoperişul şcolii rafalele de vînt au distrus peste 1000 metri pătraţi de foi de ardezie. De asemenea, au fost afectate acoperişurile instituţiilor de învățămînt din localităţile Larga şi Drepcăuţi raionul Briceni, iar de pe clădirea grădiniţei din Cotiujeni vîntul a smuls circa 300 metri pătraţi de ţiglă metalică.

Condiţiile meteo nefavorabile au făcut ravagii în raioanele Bălţi, Sîngerei, Soroca, Orhei, Donduşeni, Criuleni, Edineţ, Ocniţa. Comisiile pentru situaţii excepţionale urmează să estimeze prejudiciile materiale înregistrate.


Mai mult, în urma vîntului puternic, a crescut incendiile de vegetaţie. Doar în ultimele 24 de ore în ţară au avut loc 97 incendii de vegetaţii în urma cărora au fost compromise 338 ha de teren.

Cele mai mult focare au fost înregistrate în raioanele Ialoveni, Străşeni, Anenii Noi, Leova, Cahul şi UTA Găgăuzia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?