Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Datoriile Avia Invest față de Autoritatea Aeronautică Civilă, în creștere

6 mai. 2020,, 14:15   Societate
3165 1

În perioada 2017-2019 „Avia Invest” SRL, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău, a acumulat o datorie de peste 118 mil. lei față de Autoritatea Aeronautică Civilă. Datoria respectivă a fost formată în rezultatul neachitării pe parcursul a 18 luni a plăților pentru „supravegherea și menținerea condițiilor de certificare a aerodromurilor*”.

În scopul recuperării datoriilor sus-menționate, au fost inițiate mai multe cauze civile în instanța de judecată, iar în consecință pe data de 05.07.2019 între Autoritatea Aeronautică Civilă și SRL ”Avia Invest” a fost încheiat un Contract de tranzacție. Prin Contractul dat, cu modificările și completările ulterioare, ”Avia Invest” s-a obligat să stingă datoria față de AAC prin plăți lunare, conform unui grafic agreat de comun acord. Pentru luna aprilie, curent, Avia Invest SRL, avea obligația să transfere pînă la data de 30.04.2020 în bugetul de stat, la contul trezorerial al Autorității Aeronautice Civile, tranșa în valoare de 11.158.980,06 lei. Debitorul, SRL ”Avia Invest” nu a achitat tranșa la data scadentă.

Astfel, la data de 01.05.2020 suma datoriei restante, conform Contractului de tranzacție constituie 22.348.958,94 lei.

Reieșind din acestea, Autoritatea Aeronautică Civilă, făcînd uz de prevederile Contractului de tranzacție din 05.07.2019 a solicitat executorului judecătoresc, la data de 5 mai curent, iniîierea procedurii de executare, cu aplicare măsurilor de asigurare, pentru suma totală restantă de 22.348.958,94 lei în adresa debitorului ”Avia Invest” SRL.

Menționăm că aceste datorii au fost acumulate în perioada cînd Aeroportul Internațional Chișinău activa în condiții normale, cu un trafic de pasageri în creștere, iar sumele respective au fost colectate de către Avia Invest SRL, de la pasageri, pentru a fi transferate la bugetul de stat, dar au fost utilizate în alte scopuri. Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă atestă restanțe și la plățile curente, pentru taxele de supraveghere, pentru lunile februarie și martie, în valoare de peste 6 milioane lei.


* „ În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 1 din 04.01.2013, cuantumul plăților de supraveghere a menținerii condițiilor de certificare a aerodromurilor cod 4, a fost stabilit în mărime de 1,25 Euro/pasager la plecare şi la sosire. Plățile se transferă lunar de către agenții economici certificați pe contul curent al autorității Aeronautice Civile pînă la data de 25 a lunii imediat următoare.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?