Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cuplurile din Soroca care au împlinit 50 de ani de căsătorie, premiate

30 aug. 2022,, 07:30   Societate
2815 0

Mai multe cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie dar şi cei mai buni angajaţi din toate sferele de activitate din municipiul Soroca au fost premiaţi de către autorităţi.

Evenimentul a avut loc în contextul celor 523 de ani de la fondarea oraşului Soroca. Astfel, de hramul oraşului sorocenii s-au bucurat de mai multe evenimente cultural-artistice, inclusiv de un concert, relatează Noi.md cu referire la Moldova 1.

Iubirea şi respectul sînt ingredientele cheie ale unei căsătorii longevive şi puternice.

De acest lucru s-a convins cuplul Valentina şi Vladimir Sveţ din Soroca care şi-a sărbătorit nunta de aur. Soţii spun că în acest răstimp au avut parte de reuşite, dar şi de greutăţi.

„Anii trec dar noi în suflet rămînem tineri. A fost şi bine, şi rău, dar am trecut peste toate. Am crescut şi copii, avem două fete şi doi nepoţei. Pace să fie, este cel mai important acum”, a spus locuitoarea oraşului Soroca, Valentina Şveţ.


Premiaţi au fost şi medicii care şi-au dedicat toată viaţa meseriei.

„Acest trofeu nu este numai al meu, dar al întregului Centru de Sănătate Soroca. Eu am în spate peste 40 de ani de lucru, mă mîndresc că am ajuns la aşa o vîrstă”, a menţionat medicul de familie, Lucreţia Trofimovna.

Pentru a sărbători hramul oraşului Soroca au venit şi oaspeţi de peste Prut.

„Oraşul este frumos, curat, este verde. Sperăm să putem ajuta oraşul Soroca prin experienţa noastră şi facem acest lucru. Deja cum se ştie, noi am reuşit să implementăm un proiect de 3 milioane de euro”, a relatat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

„Municipiul Soroca este un spaţiu deschis pentru dezvoltare care provoacă tuturor o stare de linişte şi este deschisă pentru viitor pentru diferite proiecte. sîntem în speranţa că Soroca se va dezvolta, Soroca îşi doreşte o calitate mai bună a vieţii”, a precizat primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipeţchi.

Spre seară, locuitori oraşului Soroca au avut parte de un concert cu artişti din Republica Moldova.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?