X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cum sînt aleși directorii teatrelor din Chișinăui

28 aug. 2020,, 19:50   Societate
3521 2

În ultima perioadă tot mai des apare în centrul atenției opiniei publice alegerea directorilor Teatrelor din Capitală.

Așa se face, că în pofida faptulă că colectivul de actorii al Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov” luptă de aproape un an pentru directorul său artistic Constantin Haret, care din anumite motive a fost suspendat din funcția de conducător pînă la sfîrșitul lunii septembrie.

Actorii cer restabilirea în funcție a șefului lor, prelungirea fără concurs al contractului, iar dacă cerințele nu vor fi auzite aceștia amenință cu proteste.

În același timp, în cazul lui Petru Vutcărău, fondatorul Teatrului „Eugène Ionesco” din Chișinău contractul a fost reîncheiat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării fără a fi organizat vre-un concurs în acest sens. Reamintim că anterior Vutcărău plecase din fruntea Teatrului care l-a fondat. În prezent teatrul este sub lupa mai multor controale.

Pe de altă parte în cazul Teatrul Republican "Luceafarul", lupta pentru fotoliul de director al instituției este una aprigă. În concurs s-au înscris cinci candidați printre care și fostul director al acestuia Boris Focșa care este nedorit de colectivul artistic al teatrului.


Reamintim că Boris Focșa, după ce în 2018 a depus cererea de demisie din funcțai de director al Teatrului Republican „Luceafărul”, a plecat din funcție luînd cu sine costumele de teatru, cusute din bani publici, pentru 14 spectacole, motivînd că le va dărui unui liceu.

De menționat că directorul unui teatru poate fi numit prin concurs sau prin ordinul Ministerului Culturii, Educației și Cercetării fără organizarea unui concurs.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?