Cum și cînd a luat ființă Studioul de Operă al Conservatorului din Chișinău

Înființarea Studioului de Operă la Conservatorul din Chișinău a fost inițiată de tînărul rector al Conservatorului, Constantin Rusnac, compozitor renumit și folclorist de seamă.

Despre aceasta a povestit Isolda Miliutina, Maestru Emerit al Artelor din Republica Moldova, potrivit căreia Constantin Rusnac a răspuns la ceea ce frămînta de mai mulți ani sufletul tatălui său, celebrul dirijor, Artist al Poporului din Moldova Boris Miliutin, printre ale cărui diverse preocupări profesionale un loc aparte l-a ocupat crearea Studioului de Operă la Conservatorul din Chișinău.

„Obstacolele birocratice în calea realizării acestei cauze nobile păreau de mulți ani de neînlăturat. Trebuia să apară cineva capabil să înțeleagă importanța acestei sarcini... Tînărul rector al Conservatorului, Constantin Rusnac, care era deja un compozitor cunoscut și un folclorist proeminent, a preluat la acea vreme această funcție”, a remarcat Isolda Miliutina.

Potrivit acesteia, atunci, în 1984, această universitate a fost readusă la viață în sensul său propriu, deoarece în ultimii douăzeci de ani facultățile de muzică ale conservatorului au funcționat în cadrul așa-numitului Institut de Arte.

„A fost nevoie doar de voință bună și de o mișcare de pix binevoitoare pentru ca rectorul să anunțe în sfîrșit deschiderea mult-așteptatului Studio de Operă al Conservatorului, astfel încît lucrările sale să poată fi prezentate publicului. În anii '80 și la începutul anilor '90, acest lucru a înfrumusețat considerabil viața culturală a Moldovei”, a spus Maestra Emerită a Arteșpr din Moldova.

Ea a menționat că tatăl său, Boris Semionovici Miliutin, a decedat la 24 septembrie 1993.

„Și, deși a trecut mult timp de atunci, sentimentul pierderii ireparabile nu ne părăsește și, poate, nu ne va părăsi niciodată - pe urmașii săi și, cred eu, pe toți cei care l-au cunoscut. A plecat ducînd cu el lumea sa spirituală bogată, după ce a reușit să înzestreze cu ea mulți oameni, lăsînd un număr mare de studenți recunoscători. Îmi încălzesc sufletul cu amintiri despre cum, cu puțin timp înainte de moartea sa, tatăl meu a condus cu brio ultimul examen final al clasei sale de operă. Și nu va fi niciodată uitat faptul că în ultimii săi ani de viață a putut să savureze sentimentul de satisfacție și de profundă recunoștință față de persoana care a răspuns la ceea ce îi frămînta sufletul de mulți ani...", a subliniat Izolda Miliutina.