X 
Transnistria stiri: 1327
Eurovision stiri: 494

Cum se descurcă locuitorii dintr-un sat, în care de cîțiva ani nu este apă

28 noi. 2023,, 11:41   Societate
2870 0

În satul Măgura din raionul Fălești, unde au mai rămas doar 12 locuitori, au secat toate fîntînile. Oamenilor le vine foarte greu să se descurce, inclusiv cu treburile prin gospodărie.

Locuitorii spun că nu au nici cu ce adăpa vitele. „Înainte fîntînile erau pline, acum, deja de vreo 10 ani nu mai avem apă. Trebuie săpate fîntîni adînci tare ca să dăm de apă”, spun oamenii.

Ei duc laptele la punctul de colectare din centrul comunei Pietrosu, de unde se întorc cu apă, notează Noi.md cu referire la stiri.

„Iată, am pregătit butoiul pentru apa, pe care o vom aduce. Ne va ajunge cam pentru trei săptămîni”. „Avem de toate, numai apă nu avem. Aceasta e problema. Trei fîntîni am făcut și în nici una nu este apă”, zic localnicii.

În ultimii 20 de ani, populația din Măgura s-a redus de la 38 la 12 locuitori. Din cauza alunecărilor de teren, o parte din locuitori s-au mutat în satul Măgura Nouă, transmite europalibera.


Primarul comunei Pietrosu, Ghenadie Grădinaru, spune că la primăvară satul Măgura va fi conectat la fîntîna arteziană din Pietrosu. Pentru extinderea apeductului au fost alocată suma de 350.000 de lei.

1
0
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?