X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cum au scăpat generalii transnistreni de ancheta penală a Moldovei

31 iul. 2019,, 17:20   Societate
4334 2

Doi generali transnistreni, ex-conducătorul așa-numitului „KGB” Vladimir Antiufeev și actualul lider transnistrean Vadim Krasnoselski, timp de circa zece ani au scăpat de urmărirea penală internațională.

Ei au fost daţi în căutare de Moldova pentru abuz de putere, a competențelor de serviciu sau împiedicarea de libera exercitare a dreptului de a alege în stînga Nistrului, - se spune în investigația jurnalistică „Generalii fără frontieră”, făcută publică de RISE Moldova, transmite IPN.

Conform autorilor, „pe fundalul faptului că administrația autoproclamatei RMN an de an la întîlnirile cu reprezentanții autorităților constituționale ale Moldovei insistă ca oficialitățile de la Chișinău să oprească dosarele penale împotriva funcționarilor transnistreni”, politicienii transnistreni dați în urmărire internațională, „la fel ca și doi generali, ani de-a rîndul au traversat de multe ori frontierele de stat ale țărilor din proximitate...”

Investigația spune că Vladimir Antiufeev, aflat în căutare din anul 2004 pînă în prezent, s-a deplasat oficial peste frontiera ucraineană în calitate de cetățean rus, inclusiv în automobile cu numere de înmatriculare ale Ambasadei Rusiei în Moldova.

Conform RISE Moldova, „în Ucraina Antiufeev a fost dat oficial în căutare în anul 2017, dar nu pentru crimele împotriva Moldovei, ci pentru participarea la conducerea organizației teroriste „DNR” din estul Ucrainei și pentru susținerea anexării Republicii autonome Crimeea de către Rusia”. În prezent, generalul se ascunde în Rusia, unde este angajat la două întreprinderi ale complexului militar-industrial al Federației Ruse – „Объединенная двигателестроительная корпорация” și „Акционерное общество «Темп» имени Короткова”.

Autorii investigației au clarificat că actualul lider al Transnistriei Vadim Krasnoselski, dat în căutare interstatală de Moldova din anul 2007 pînă în 2015, a traversat aproape în fiecare lună în calitate de conducător al organelor de interne ale regiunii, sectorul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, utilizînd ori un pașaport rusesc, ori unul ucrainean.

Într-un comentariu pentru RISE, Ion Costaș, ex-ministrul apărării al Moldovei, a opinat că pentru crimele împotriva statului trebuie să răspundă toți liderii din stînga Nistrului, și acei care au înființat Transnistria, și acei care au condus-o ulterior”.

„Și-au asumat răspunderea, știau ce fac. Au condus structuri criminale împotriva statalității Republicii Moldova, împotriva acestui popor, împotriva integrității acestui stat. Dacă vom închide ochii la toate, te pomenești că degrabă în Moldova vor fi 42 de state - și Briceni, și Edineț”, consideră Costaș.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?