X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cum poți evita exploatarea prin muncă și riscurile de a fi înșelat

24 mar. 2021,, 15:31   Societate
3356 0

Plecarea în străinătate este o decizie importantă și curajoasă. Îți poate deschide noi oportunități, dar te poate aduce și în situații dificile, dacă nu ai reușit să te informezi suficient și să îți iei toate măsurile de siguranță. Asigură-te că știi cum poți evita exploatarea prin muncă și riscurile de a fi înșelat într-o țară străină, departe de casă.

• FII ATENT LA DOCUMENTELE DE CĂLĂTORIE

Angajatorul nu are voie să rețină documentele de identitate. Este bine să ai la îndemână copii ale acestora, pentru a le prezenta la nevoie. Singurele organe care te pot legitima sunt cele ce țin de poliție.

• FII ATENT LA CONTRACTUL DE MUNCĂ

Contractul de muncă este obligatoriu și trebuie semnat în Republica Moldova până la plecare într-o limbă pe care lucrătorul o cunoaște foarte bine sau în limba natală. O copie a acestuia trebuie păstrată de angajat.


• FII ATENT LA ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE

Echipamentul de protecție trebuie furnizat gratis de către angajator, iar instructajul de protecție a muncii este obligatoriu și trebuie făcut într-o limbă cunoscută de angajat.

• FII ATENT LA LOCAȚIE ȘI CONTACT

Asigură-te că știi cu exactitate locația și numărul de contact al locului de muncă unde urmează să mergi. Verifică aceste coordonate înainte să pleci din țară, fie folosind internetul (Google, Maps, etc.), fie sunând în prealabil pentru a confima aceste detalii.

• FII ATENT LA CONTACTUL DE URGENȚĂ

Memorizează un număr de telefon al unei persoane sau instituții la care poți apela în caz de urgență. Asigură-te că știi prefixul țării unde vei suna. Un astfel de contact poate fi misiunea diplomatică din țara unde mergi (consulatul sau ambasada Republicii Moldova).

• FII ATENT LA MODALITATEA DE RECRUTARE

Asigură-te că folosești site-uri oficiale pentru a găsi oferte de muncă direct de la angajatori. De exemplu, EURES sau agențiile de recrutare înregistrate oficial în Republica Moldova și care au o licență de activitate pentru țara în care ți se propune un loc de muncă. Persoanele fizice nu pot intermedia oferte de muncă, iar perceperea taxelor pentru acest serviciu este ilegală.

• FII ATENT LA PAROLA DE SIGURANȚĂ

Stabilește o parolă de siguranță cu un membru al familiei sau prieten, cu care vei vorbi în mod constant (în caz contrar, acesta ar contacta organele de poliție).

Această parolă, o frază simplă, trebuie să fie una foarte ușor de strecurat într-o conversație normală. De exemplu, când acea persoană te întreabă cum ești sau ce faci, poți spune lucruri pozitive, chiar dacă acestea nu sunt adevărate, urmate de fraza de siguranță ‘dar, mă doare măseaua’ – această frază va comunica nevoia de ajutor, fără a alerta persoana care te amenință.

• FII ATENT LA MISIUNEA DIPLOMATICĂ

Asigură-te că știi care este cel mai apropiat punct al misiunii diplomatice al RM din țara în care te afli (ambasada sau consulat). Notează-ți adresa, site-ul web și numărul de contact și consultă informațiile disponibile, înainte de plecare.

• FII ATENT LA LINIILE FIERBINȚI ANTI-TRAFIC

Informează-te despre liniile de contact anti-trafic în țara în care vei munci.

De asemenea, poți contacta Linia Fierbinte pentru Migrație Sigură și Antitrafic 080077777 (apeluri gratuite din RM) sau + 373 22 23 33 09 sau poți scrie pe migratiesigura.md . Informează-te și muncește în siguranță!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?