Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cum explică Melniciuc revenirea sa în sistem, fiind învinuit în 2 dosare penale (VIDEO)

20 noi. 2019,, 09:27   Societate
4145 2

Oleg Melniciuc, singurul judecător din Republica Moldova, ajuns pe banca acuzațiilor pentru îmbogățire ilicită, a revenit în sistem, deși are statut de învinuit în două dosare penale, inclusiv pentru trafic de influență.

Magistratul activează de mai bine de o săptămînă la Judecătoria Chișinău, instanță care are pe rol unul dintre dosarele intentate pe numele lui Melniciuc, notează Noi.md cu referire la Anticorupție.

Magistratul a declarat că a revenit în sistem întrucît i-a expirat concediul de îngrijire a copilului, dar și concediul pentru mai mulți ani.

Întrebat despre dosarul privind îmbogățirea ilicită, Melniciuc a precizat că se află în instanță, la etapa examinării probelor. Ședințele au fost însă suspendate pentru o perioadă nedeterminată, fiind înaintată o sesizare la Curtea Constituțională.

Totodată, judecătorul a ținut să precizeze că nu consideră dosarul privind îmbogățirea ilicită unul politic și că totul decurge corect.


Amintim că, în vara anului 2017, procurorii au pornit un dosar penal pe numele lui Oleg Melniciuc. Magistratul este acuzat că, în perioada 2013 –2017, ar fi inclus intenţionat date incomplete sau false în declaraţia de avere şi interese personale, dar și că deține bunuri valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobîndite care nu puteau fi obţinute legal. Acesta ar fi omis includerea unui venit de 48.000 de lei, obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean, pe cardul său bancar.

Precizăm că, acesta este primul și unicul dosar în care un magistrat a ajuns în judecată, în baza articolului 332, Cod Penal.

Potrivit procurorilor, pentru a majora veniturile declarate, Melniciuc ar fi inclus în aceeași declarație, date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicînd o valoare mai mare cu aproximativ 10.000 de lei decît declarase anterior. În același timp, magistratul ar fi indicat o valoare mai mică de preț, la dobîndirea unui automobil de 450.000 de lei, prețul real de cumpărare a automobilului fiind de 41.000 de euro (895.555 de lei potrivit ratei BNM la data procurării).

Procurorii au mai stabilit că magistratul și soția sa, deși indicau în declarațiile de avere pentru 2014–2016 venituri totale obținute în mărime de 1.444.958 de lei, în această perioadă, inclusiv de pe cardurile bancare deținute de soți, au fost efectuate plăți în valoare totală de peste 2.000.000 de lei. În vederea confiscării extinse, procurorii au aplicat sechestre pe bunurile și mijloacele financiare ale inculpatului în valoare totală de peste 1.000.000 de lei.

La 6 februarie 2018, Procuratura Anticorupție i-a intentat lui Oleg Melniciuc un nou dosar, fiind învinuit de trafic de influență. Motiv a servit plîngerea unui bărbat precum că i-ar fi transmis lui Melniciuc o sută de mii de euro pentru rezolvarea unui dosar. Urmărirea penală, în cel de al doilea dosar, nu a fost finalizată.

După reținerea din vara anului 2017, Oleg Melniciuc a depus cerere pentru concediu de îngrijire a copilului. În martie 2019, concediul i-a expirat, iar magistratul a mai depus o cerere de concediu, din cont propriu, pentru mai multe luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?