X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cum e să ai un restaurant în Irlanda și să revii în orașul natal din Moldova de șase ori pe an?

6 ian. 2021,, 16:45   Societate
8149 0

Tatiana Ciubuc și Igor Aftenii este o familie de moldoveni care și-au deschis un restaurant în Irlanda, dar ori de cîte ori au posibilitatea revin acasă.

În familia noastră se sărbătorește Crăciunul pe stil vechi, cu mîncare, tradiții și cadouri, așa cum o făceam și în Moldova. Nu vreau ca fetele și nepoțeii noștri să uite totul ce am luat de acasă. De obicei, frații cu familiile vin la noi la sărbători pentru că știu că aici Crăciunul este ca în copilărie, ca la mama acasă”, spune Tatiana Ciubuc.

Familia sa crește găini, umple borș acru, încheagă brînză din lapte cumpărat de la ferma din vecinătate și cumpără vin de casă moldovenesc. Totul e așa ca acasă, în Moldova.

Tatiana Ciubuc și soțul ei Igor Aftenii împlinesc curînd „majoratul străinătății” în Irlanda, acolo unde s-au născut și au crescut cei doi copii și au pus pe picioare o afacere de succes. Deși la mii de kilometri distanță, sînt conectați, real și virtual, de Ialoveni, localitatea de baștină.


Un restaurant italian, „crescut” de moldoveni, în Irlanda

De mai bine de un deceniu, dețin în Irlanda un restaurant cu specific italian, distins recent de platforma internațională „Tripadvisor” la categoria „Alegerea călătorilor”, clasîndu-se printre primele 10% dintre cele mai recomandate locații din lume. Respectiva distincție a venit în plină pandemie, cînd ușile li s-au închis ca urmare a măsurilor de restricție, fiind deschise doar angajaților și clienților care își luau comenzile la pachet.

Inițial nu am înțeles ce e cu acel certificat din plicul primit. Nu ne venea să credem. Am fost șocați. Parcă nu facem ceva tare deosebit. Noi doar facem totul cu dragoste pentru că ne place să deservim așa încît oamenii să petreacă timpul frumos și să plece cu amintiri pentru o viață”, spune Igor.

De șase ori pe an – Irlanda – laloveni – Irlanda

Deși s-au stabilit în Irlanda, vin în Moldova de cel puțin șase ori pe an. Sînt din ce în ce mai implicați în activitățile Asociației de băștinași.

Noi mereu am fost dornici să ne implicăm și am găsit căi de a face acest lucru pentru a-i ajuta pe cei rămași acasă, dar și municipalitatea. Ne-am bucurat mult cînd a fost creată Asociația băștinașilor plecați din orașul Ialoveni pentru că avem un partener de dialog, împreună cu primăria. Astfel puteam realiza lucruri mai durabile pentru oraș”, spune Igor Aftenii.

Tatiana și Igor au fost primii care au donat pentru prima campanie de crowdfunding lansată în 2016 de Asociația Băștinașilor plecați din orașul Ialoveni.

Soții Aftenii-Ciubuc au inițiat la rîndul lor alte proiecte: au procurat peste 9000 semințe și bulbi de flori pentru amenajarea și înverzirea orașului, au colectat și donat fonduri pentru copiii cu dizabilități și cei din familii nevoiașe.

Asemenea familiei Aftenii-Ciubuc sînt alte zeci și sute care ar dori să se implice. Pentru a canaliza eforturile acestora, PNUD și Elveția desfășoară trei programe de implicare a băștinașilor.

Unul dintre acestea este programul local de revenire voluntară - Bursa „Cu drag pentru ACASĂ”. Acesta prevede susținerea financiară pentru revenirea temporară a reprezentanților din diasporă în localitățile de baștină pentru a face transfer de bune practici, a aduce noi idei, experiențe și cunoștințe din țările de destinație.

Un alt program stimulează cooperarea între primării, prin înfrățirea dintre localități din străinătate cu cele din Moldova, cu ajutorul migranților.

Familia Aftenii-Ciubuc s-a implicat și în acest proces – cooperarea dintre orașul Ialoveni și orășelul Letterkenny, regiunea Donegal din Irlanda.

Imediat după ridicarea restricțiilor de călătorie, Igor planifică să reia discuțiile cu municipalitatea din orașul unde sînt stabiliți și primăria Ialoveni.

Cel de-al treilea program este „Tabere cu drag pentru acasă”, care vine să valorifice legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor din generația a doua de emigranți cu localitatea de baștină a lor/părinților.

Aceste programe de implicare sînt disponibile diasporei și originarilor din localitățile partenere ale proiectului PNUD-Elveția „Migrație și dezvoltare locală”.

În perioada 2016-2019, de burse pentru a reveni temporar au beneficiat 10 moldoveni originari din opt localități. Două comunități s-au înfrățit cu localități din străinătate, datorită implicării diasporei. Peste 100 de copii au beneficiat de tabere gratuite în localitățile bunicilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?