X 
Jocurile Olimpice stiri: 118
Transnistria stiri: 1410

Cum decurge procesul de gazificare a localităților din Moldova

22 iun. 19:00   Societate
3212 0

Primele 20 de gospodarii din satul Cosăuți, raionul Soroca, se vor putea racorda la rețeaua de distribuție a gazelor naturale în lunile următoare.

Acest obiectiv va deveni posibil după finalizarea lucrărilor de extindere a acesteia, actualmente fiind finalizate lucrările de pozare a conductelor subterane de gaze din polietilenă de presiune medie și joasă.

Gazificarea localității respective a devenit realizabilă după construcția conductei de gaze interrurale de presiune înaltă cu o lungime totală de peste 9 kilometri în anul trecut, precum și instalarea punctului principal de reglare-măsurare a gazelor. Drept urmare, pe lîngă gospodăriilor private, proiectul va permite racordarea la rețea a instituțiilor sociale importante, inclusiv primăria, școală și grădiniță.

La fel, este în toi reamplasarea a circa 1,2 km de conducte supraterane de distribuție a gazelor naturale în unul din cartierele municipiului Soroca, situat în nordul Republicii Moldova pe malul drept al Nistrului. Rețeaua precedentă a fost construită pe timpul Uniunii Sovietice, iar pînă în 2006, cînd localitatea a fost conectată la gazele naturale, a alimentat locuitorii din cartier cu propan-butan din rezervoarele de gaze subterane.

Diametrul conductelor din rețeaua veche nu este suficient pentru a asigura zeci de blocuri din localitate cu gaze naturale în volumul necesar, mai ales în ultimii ani pe parcursul iernii. Acest fenomen se explică prin faptul că după 1995, avînd în vedere declinului sistemului centralizat de încălzire în centrele regionale, inclusiv Soroca, marea majoritate a proprietarilor de apartamente au instalat centrale de încălzire autonome. În rezultat s-a ajuns la o creștere multiplă a consumului de gaze naturale, depășind indicatorii inițiali prevăzuți de proiectul rețelelor.


După finalizarea lucrărilor de reamplasare a rețelelor de gaze vor fi asigurate cu volumele necesare de gaze peste 300 de apartamente din acest cartier. De remarcat că anul trecut au fost efectuate lucrări similare, care au făcut posibilă asigurarea cu volumele necesare de gaze a circa 560 de apartamente din municipalitate.

Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct, iar lucrările sînt efectuate în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?