Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cum arată mai multe izolatoare din Moldova: Mucegai și paturi fără saltele (FOTO)

15 iul. 2019,, 16:40   Societate
3766 0

Mai multe izolatoare din cadrul Inspectoratelor de Poliție din țară nu corespund standardelor naționale și internaționale.

Concluzia aparține Consiliului pentru prevenirea torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, care a inspectat mai multe celule. Pozele realizate în diverse izolatoare demonstrează condițiile insalubre și lipsa lucrurilor elementare, precum saltele sau produse de igienă.

„În continuare, persistă condiții materiale precare: starea insalubră a celulelor, lipsa saltelelor, plăpumilor și articolelor de igienă; alimentație doar de două ori/zi; lipsa personalului medical; examinare medicală formală; lipsa intimității în blocul sanitar; insuficiența luminii artificiale și naturale, miros neplăcut pătrunzător, umezeală; detenție peste 72 ore”, se arată în raportul realizat de Consiliului pentru prevenirea torturii pentru anul 2018.

Prin urmare, a fost sistată activitatea a 17 izolatoare de detenție preventivă, se mai subliniază în raport. Conform datelor actualizate, în prezent, sînt 96 de spații funcționale de detenție, cu o capacitate de 242 persoane. 15 izolatoare urmează să fie renovate pînă în 2022, dintre care două izolatoare să includă criterii pentru detenția persoanelor cu dizabilități.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?