X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cum alegem produsele alimentare pentru masa de sărbătoare

22 dec. 2019,, 02:30   Societate
5833 0

Pentru a evita achiziționarea unor produse alimentare care ne-ar putea afecta sănătatea, Agenția pentru Protecția Consumatorului recomandă cumpărătorilor să ţină cont de unele aspecte.

Produsele trebuie să fie procurate din locuri special amenajate și autorizate, care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului sanitar-veterinar.

Cumpărătorii sînt sfătuiți să cumpere carnea din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Temperatura de păstrare trebuie să fie 4±2 °C. Carnea trebuie să fie elastică, de culoare de la roz pal pînă la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urît mirositoare și să aibă ştampila de control sanitar-veterinară.

Comercializarea peștelui este admisă numai în unități specializate sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar. Peștele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheață, fiind parţial acoperit de gheață. Peștele trebuie să fie curat, cu un strat uniform de solzi, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi. Temperatura de păstrare este de minus 2÷0 C.

La procurarea ouălor, cumpărătorii sînt sfătuiți să le examineze aspectul exterior. Coaja ouălor trebuie să fie curată, tare, întreagă, mată, poroasă, fără pete și miros. Termenul de păstrare este de 28 de zile de la data ouatului, la cea mai mică temperatură din frigider. Informaţia despre data ouării marcată se verifică nemijlocit pe fiecare ou aparte şi termenul de valabilitate în documentul de insoţire sau pe cutia de transport.

Laptele trebuie să fie de culoare albă, cu nuanţă slab gălbuie, nuanţă care se accentuează în cazul laptelui cu un conţinut sporit de grăsime. Laptele nu se recomandă a fi folosit în stare crudă (nepasteurizat) şi trebuie de fiert foarte bine, menţinîndu-l pe foc 3-5 min după primul clocot, deoarece prin lapte se pot transmite aşa boli ca: tuberculoza, antraxul, holera, salmoneloza, infecţii stafilococice şi streptococice etc. Temperatura de păstrare – pînă la + 4 °C.

Specialiștii recomandă populației să evite comerțul stradal. Să nu cumpere de pe trotuare, din portbagajele autoturismelor etc. Chiar dacă sînt vîndute la un preţ mai mic, aceste produse nu sînt verificate și pot prezenta riscuri pentru sănătate, generînd toxiinfecţii alimentare.

Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor, consumatorii o pot face la numărul de telefon al linei fierbinți ANSA: 0- 800- 800- 33.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?