Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cu cît se scumpește pîinea

3 feb. 2022,, 09:00   Societate
4576 1

Pîinea de la Franzeluța se va scumpi chiar d joi, 3 februarie. În medie, prețurile se vor majora cu 27 la sută.

Dacă pînă acum, o franzelă costa 5 lei, după ajutarea tarifului va trebui să scoatem din buzunar cu un leu mai mult. Excepție face doar pîinea socială. Între timp, reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat pentru TV8 că Guvernul nu poate interveni la modificarea prețului, dar au insistat ca pîinea socială să coste la fel ca și pînă acum.

„Prețurile afișate în magazinele de pîine vor crește, în medie, cu 27 de procente. Această informație a fost confirmată pentru TV8 de către responsabilii de la Întreprinderea Franzeluța. Un simplu calcul arată că, dacă pînă acum, prețul pentru o franzelă orășenească era de 5 lei, atunci de mîine, cetățenii vor achita cu aproximativ un leu mai mult pentru un produs similar.”

Potrivit responsabililor de la Franzeluța, scumpirile sînt determinate de majorarea cheltuilelilor suportate de întreprindere, după ce au crescut tarifele la gazele naturale și la carburanți.

La telefon, secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii a explicat că statul nu poate interveni prea mult în activitatea agentului economic. Totodată, potrivit lui, majorarea prețului era inevitabilă în contextul valului de scumpiri ale materiei prime.


„Este o societate pe acțiuni, unde pachetul majoritar îl deține statul. Dar, pe de altă parte, este un agent economic în activitatea căruia statul nu poate să intervină pînă într-atît. Deci, cine se va face vinovat atunci cînd Franzeluța va înregistra pierderi de zeci de milioane, doar pentru aceea că statul a spus că nu vinde pîinea la doi sau trei lei, dar vinde-o la un leu? Eu asta vă dau ca exemplu.”

În schimb, potrivit lui Vasile Șarban, Ministerul a negociat cu cei de la Franzeluța ca, începînd cu această lună, aceștia să producă pîine socială „Chișinău” cu 54 la sută mai multă decît pînă acum. Mai mult, acesta va fi singurul tip de pîine care va rămîne la prețul de trei lei per bucată.

„Statul a discutat cu administrația întreprinderii și a atenționat ca să nu se reflecte aceste scumpiri pe pîinea socială, deoarece este un produs social important.”

Opoziția parlamentară a criticat decizia de a scumpi pîinea. Într-un comunicat de presă, Partidul Socialiștilor a cerut Guvernului să asigure, în regim de urgență, plata compensațiilor: la gazele naturale, energia electrică și termică întreprinderilor de panificație, dar și producătorilor agricoli – la motorină, semințe, pentru a stopa creșterea prețurilor la materia primă.

Subiectul a fost comentat și de prim-ministra Natalia Gavrilița, la ședința Executivului.

„Nu am permis majorarea prețurilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Întreprindrea a amînat această decizie încă din noiembrie 2021. Prețurile actuale la pîine s-au stabilit în 2015, de atunci s-au schimbat foarte multe. În prezent, întreprinderea lucrează în pierdere.”

Reamintim că, cel mai mare combinat de panificație din țară a anunțat că va majora prețul la tot sortimentul de pîine și produse de panificație. Ultima dată, Franzeluța a ajustat prețurile la unele dintre produsele sale, în 2015.

Scumpirea pîinii și produselor de panificație a început încă în toamna anului trecut, atunci cînd mai multe întreprinderi din raioane au ridicat cu unul sau cu doi lei prețul la produsele lor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?