Din culisele unui psihoterapeut: Cum a ajuns Marian Fusu să profeseze în acest domeniu (FOTO)

- De ce aţi ales anume psihoterapia, prin ce v-a atras?

De ce am devenit psihoterapeut?

- Şi, mai cu seamă, de ce alegem această sau altă profesie?

Tatăl meu, Nicolai este jurnalist. Mama mea, Larisa Fusu, este medic-psihiatru. Iar de ceva timp încoace, după ce a urmat un ciclu de pregătire teoretică și practică o perioadă îndelungată de timp în Rusia, iar apoi în Franța, a primit statutul de psihanalist. Sora mamei, Aurelia, este, de asemenea, psihiatru și, ca şi mamă, este membră a Comunității psihanalitice internaționale.

Majoritatea rudelor noastre apropiate sînt medici. Încă de mic, o vizitam adesea pe mama mea la serviciu, iar oamenii în halate albe erau un mediu familiar pentru mine. Îmi amintesc cum la grădiniță, la un matineu, eram într-un halat medical alb și într-o bonetă de medic. În general, după cum înțelegeți, a fi medic în familia noastră este un diagnostic familial. Cu toate acestea, după absolvire, am decis să merg pe propriul meu drum. Din copilărie, mi-a plăcut să practic sportul, în special luptele și artele marțiale. De aceea, am decis să combin sportul cu medicina. Am devenit student la Academia de Sport din Chișinău, la Facultatea de Medicină Sportivă, specializarea - kinetoterapie.

În această perioadă am studiat teoretic și practic diverse sporturi, precum și exerciții și masaje speciale pentru prevenirea și tratarea diferitor boli. De asemenea, mi-a trezit un interes deosebit: cursul la biochimie (probabil m-a influențat bunelul, de pe linia mamei mele, care preda biochimia la universitate), seminarele la anatomie și fiziologie, psihologie generală și sportivă. Deja de pe atunci, am început să înțeleg că nu numai starea noastră fizică şi de sănătate, ci și sportul și alte victorii ale noastre sunt legate, în mod direct, de caracterul nostru și de scopurile noastre venite din interior. De aceea, după un an de lucru la Centrul medical privat din Chișinău, în anul 2000, după nunta noastră, soția mea și cu mine ne-am mutat la Moscova.

Acolo, amândoi am dat admiterea la Institutul de Psihologie din Moscova de pe lîngă MGU, unde am studiat la Facultatea de psihologie generală și consiliere psihologică. Paralel cu studiile, lucram în calitate de kinetoterapeut, încercînd să îmbunătățesc starea pacienților mei cu ajutorul masajului, a exercițiilor speciale și a altor tehnici de îmbunătățire a sănătății. Aflîndu-mă în căutarea metodelor noi și eficiente de influență, atât asupra corpului, cât și asupra stării psiho-emoționale a omului. În această perioadă am călătorit foarte mult. Am călătorit în: India, Tibet (şi în cel indian, dar și în cel chinez), Nepal, Bhutan și Thailanda.

În aceste țări, i-am întîlnit pe cei mai buni profesorii de yoga și de meditație, precum și cu lideri spirituali ai diferitor direcții, studiind filosofia orientală și metodele netradiţionale (pentru cultura occidentală) de vindecare a trupului și a sufletului. La întoarcerea mea la Moscova, am încercat să aplic în munca mea toate noile cunoștințe și abilitățile dobîndite.

Cu timpul, am ajuns la propria mea metodă de terapie corporală orientată. Munca mea a dus la o anumită recunoaștere, iar în anul 2005 am primit premiul "Zolotoi Vodolei" la nominalizarea "Cel mai bun terapeut manual al anului". Dar căutările mele în înțelegerea mecanismelor de funcţionare a organismului omului și a apariției bolilor sale au continuat. În tradiția orientală, pentru ca să ne înțelegem pe noi înşine și viața, per ansamblu, este necesar permanent, cu ajutorul practicilor yoga și meditației, să induci o asemenea stare ca să te poţi vedea şi simţi din interior, în special în ce priveşte propriile trăiri.

Însă aceste metode eficiente de auto-cunoaștere, fără îndoială, pe lângă asiduitate, implică un stil oriental asiatic de a gândi și de a vedea lumea. De aceea, multe minți europene, bazându-se pe cunoaștere antică, au încercat să formeze o nouă paradigmă modernă care ar explica motivele și faptele umane, precum și întregul spectru al vieții noastre intrapsihice bogate.

Astfel, datorită scrierilor lui S. Freud și a urmașilor săi, a fost formată o nouă știință, pentru înțelegerea vieții psihice umane - psihanaliza. Pentru a învăța această metodă, am studiat la mai multe universități. La început am urmat studiile în domeniul psihologiei, după care am studiat la Institutul de Psihanaliză din Moscova.

După finisarea studiilor, în următorii doi ani, am făcut cursuri de perfecționare la Centrul de Psihiatrie Judiciară și Socială “Serbski” de la Moscova. Pentru a deveni psihanalist, trebuie să parcurgi o cale lungă. Pe lângă teorie, condiția necesară este experiența personală a psihanalizei personale. Acesta este un proces de mai mulți ani, pe durata căruia are loc întâlnirea cu tine însuţi. Tu îţi cunoști temerile, anxietățile, motivele ascunse ale acțiunilor și ale reacțiilor tale. Ajungi la înțelegerea scenariilor de viață inconștiente, care în mare măsură determină alegerea noastră. Învăţăm să descoperim metodele noastre psihice de apărare și alte mecanisme, cu ajutorul cărora ne isprăvim cu problemele noastre psiho-emoționale.

De asemenea, o călătorie psihanalitică lungă și de înaltă calitate în lumea noastră interioară ne ajută să descoperim potențialul nostru creativ latent și să eliberăm acea cantitate mare de energie vitală, care era cheltuită anterior, pentru menținerea unui număr mare de simptome diferite. În general, procesul psihanalitic nu este doar o metodă de tratament, ci și un proces de auto-cunoaștere și de auto-eliberare, ca în rezultat să nu mai încercăm să părem că sîntem cineva, ci să fim noi înșine, reacționînd în mod natural la viață și la ceea ce se întîmplă cu noi.

- Apare întrebarea, dar cine decide, în acest caz, să devină psihoterapeut și să lucreze cu alți oameni, ajutîndu-i să-și rezolve problemele de viață și pe cele emoţionale? -Ce categorii de cetățeni solicită cel mai adesea ajutorul unui psihoterapeut (cei căsătoriţi / necăsătoriţi, în vârstă)?

- Ei bine, în primul rînd, aceasta este o categorie de oameni foarte curioși și, în același timp, autocritici care își pun întrebări, ce ne face să procedăm într-un fel anume, cum funcționează lumea noastră psihică interioară, în ce mod putem ajuta oamenii să-și rezolve problemele de viață.

- În al doilea rând, aceasta este o categorie de oameni care au propria lor experiență pozitivă de a fi supus psihoterapiei și imersiunea în interiorul lor în scopul de a cunoaște și de a se înțelege pe ei înşişi, dar și motivele care-i fac să procedeze într-un anume fel.

- În al treilea rînd, psihoterapeuții sînt oamenii care se află într-un proces continuu de studiere, deoarece știința despre om și despre sufletului său este un câmp imens de cercetare. Iar în afară de aceasta, terapeutul lucrează cu limba unei persoane, de aceea trebuie să cunoască perfect limba, cu toate metaforele, proverbele, frazeologismele, operele poetice și literare binecunoscute etc. Cu alte cuvinte, psihologii și psihoterapeuții nu sînt doar experți ai sufletelor umane, ci și intelectuali care continuă să citească, să învețe, să se perfecţioneze pe parcursul întregii sale vieți. Și cine recurge în acest caz la psihoterapeuți?

—În primul rând, vorbim în acest caz de persoanele care, la acest moment, se confruntă cu anumite probleme de natură psiho-emoțională sau care au dificultăți în relații. De asemenea, se adresează pentru a le fi acordat ajutor persoanele, care au suferit o pierdere grea sau care se află într-o stare de depresie severă și îndelungată, legată de pierderea persoanei iubite, a serviciului, a țării (suferința, cunoscută sub denumirea de nostalgie), care duce la pierderea vitalității și a dorințelor. Adesea, pacienții au anumite simptome fizice și boli, fără un motiv specific aparent, iar medicii care îi lecuiesc, înțelegînd cauza psihologică a stării lor, îi trimit la psihoterapeut.

De remarcat însă că pentru a se adresa unui psiholog pentru terapie, pe lângă problemele fizice și emoționale, este necesar ca o persoană să accepte faptul că starea sa depinde de sentimente, gânduri și de obiectivele trasate inconștient. Aceasta înseamnă că chiar înainte de a se adresa terapeutului, omul trebuie să facă acest prim pas important independent şi să recunoască responsabilitatea sa pentru starea în care se află.

Este o decizie foarte dificilă și curajoasă, a cărei adoptare necesită deseori timp și determinare interioară. Oamenii mă întreabă adesea, care sunt asemănările și diferențele dintre lucrul unui psihoterapeut la Moscova și la Paris?

Există multe asemănări și deosebiri, dar aș dori să subliniez următoarele: La Moscova, ca și în Rusia, în special, există o astfel de practică, când psihoterapeuții se adresează la alţi colegi pentru sfaturi despre starea lor sau a acelor dragi lor. O condiție importantă e ca specialistul căruia i te-ai adresat să nu fie prietenul sau ruda ta. În cercurile creative și artistice, în ultimul timp, de asemenea, au devenit tot mai dese adresările la psihologi privind crizele personale și cele de creaţie.

Iar în ceea ce privește omul obișnuit din stradă, aici putem vorbi despre tendințe opuse. Pentru o persoană obișnuită, nu există o înțelegere a distincției între psihiatri (care lucrează, în principal, cu tulburări psihice grave, folosind farmacoterapia) și psihoterapeuți, la care te poţi adresa, dacă treci printr-o criză în viață. Mai degrabă, dimpotrivă, dacă cineva s-a adresat după ajutor la un psihanalist, acest fapt este ascuns minuţios de prieteni și de rude. Pentru ca nimeni să nu creadă că e "ceva în neregulă cu capul lor". În Franța, situația cu psihologii este complet diferită. De exemplu, în același Paris, unde lucrez, aproape în fiecare cartier al orașului există Centre de sănătate mintală, în care lucrează psihoterapeuții cu diferite specializări, iar la aceste centre vin oameni care locuiesc în același district și fac gratuit numărul necesar de consultări, pentru a-și rezolva problemelelor de viață. Aceste centre funcționează din contul subvențiilor de la stat. Și adesea acolo găsiți, de exemplu, imigranți care vin cu copiii lor, pentru ca specialiștii centrului să-i ajute să treacă mai ușor socializarea și să-și reducă din anxietatea interioară, asociată cu schimbarea țării și a locului de trai. În general, francezii au o cultură foarte dezvoltată a psihiatrilor, psihoterapeuților și a psihanaliștilor. Ei îi numesc abreviat "psi".

Psihologii sînt prezenți obligatoriu în majoritatea școlilor și instituțiilor preșcolare, precum și în multe organizații publice și private. Iar în cazul apariţiei unor dificultăți personale sau sociale, francezii se adresează la "psi" ai săi.

- Ce profesie aţi alege, dacă nu aţi fi devenit psihoterapeut?

Este greu de spus, dar cred că această activitate ar fi legată strîns și cu acordarea ajutorului oamenilor care au problemele fizice și psihice. Poate că în domeniul medicinii sportive sau al ajutorului psihologic acordat sportivilor, deoarece am fost legat de sport toată viața mea, deși la nivel de amator, mi-au fost întotdeauna interesate chestiunile legate de performanţele atinse în viață și în sport, lucrul asupra identificării și îmbunătățirii potențialului meu evident, dar şi al celui ascuns.

-Cum evaluați sistemul de sănătate din Moldova, per ansamblu?

Este dificil pentru mine să vorbesc despre acest lucru în baza exemplelor concrete, deoarece îmi petrec cea mai mare parte a timpului în Franța, dar știu, spre exemplu, despre problemele cu personalul medical, în special în satele moldovenești. În ultimul timp, în sistemul de sănătate au fost adoptate multe legi diferite, îndreptate spre îmbunătățirea situației.

Dar, desigur, este nevoie să fie făcute mult mai multe lucruri. În ceea ce privește lucrătorii din domeniul sănătății, atitudinea lor față de profesie, precum și nemulțumirile oamenilor, scoase la iveală de mass-media periodic, adică există, desigur, multe aspecte psihologice.

Mi se pare că așteptările și realitatea nu coincid, atît pentru tinerii profesioniști care se pregătesc să devină medici, cît și pentru acele persoane, care apelează la ajutor. Căci în cele din urmă, atît medicii, cît și pacienții lor sînt reprezentanți ai culturii noastre, cu propria lor mentalitate și cu așteptările lor reciproce. Iar dacă, de exemplu, un potențial pacient este dispus negativ față de medici și serviciile lor, atunci nu trebuie să ne surprindă, dacă el este tratat nepoliticos într-un spital sau va fi provocat să-şi manifeste nemulțumirea în alt mod.

De asemenea, pentru ca să corespundă în mod optim vocației sale, medicul trebuie să înțeleagă din start importanța și responsabilitatea profesiei alese, alegerea lui nu ar trebui să fie un simplu omagiu la modă sau bazat pe vise în culori roz în privinţa cîştigurilor mari și a respectului din partea tuturor, pentru simplul fapt că ar avea o diplomă medicală. Numele său în lumea medicală trebuie cîștigat prin mulți ani de practică, cu dedicație deplină pentru domeniul ales. Mai mult, eu, în calitate de psiholog, înțeleg cît de important e ca în viaţa personală, socială şi sufletească a medicului să existe armonie și o bucurie de pe urma muncii efectuate zi de zi. Iar pentru aceasta există o mulțime de condiții:

• Nivelul necesar de dezvoltare culturală și educațională (în afară de cea medicală)
• Condiții de viață confortabile
• Înțelegere reciprocă și pace în propria familie
• Prezenţa unor obiective morale și spirituale
• Înțelegerea și utilizarea componentei psihologice în lucru, permanenta perfecţionare a cunoştinşelor şi abilităților noastre
• odihnă regulată și adecvată, pentru a evita epuizarea profesională
• prezența pasiunilor interesante, a hobby-urilor, practicarea sportului, a muzicii, a călătoriilor culturale și a activităților creative.

Apropo, toate aceste condiții sunt chiar mai necesare pentru ca psihoterapeuții să își finalizeze cu succes activitatea. Iar, în plus, este deja o obişnuinţă ca psihanaliștii să contacteze, în mod regulat, cu colegii lor mai experimentați pentru sfaturi referitor la pacienții lor. Acest proces se numește supraveghere. Mai mult, fiecare analist este obligat să treacă, cel puțin o dată, o psihoterapie psihanalitică personală pe termen lung, ca mai târziu, dacă este necesar, acest lucru să fie repetat.

Dar cum rămâne cu omul obișnuit, cum, poate acesta să-şi mențină echilibrul sufletesc în timpurile noastre grele și schimbătoare? Desigur, toți oamenii sînt diferiți, în ceea ce privește alegerea resurselor psihologice pentru supraviețuirea și menţinerea sănătății lor mintale. Iar noi toți aşa sau altfel trăim cu un anumit bagaj de probleme, traume psihologice din copilărie, care ne influenţează relaţiile. Totodată, este important să rețineți că în orice situații dificile de viață există posibilitatea de a rezolva problemele, mai ales, dacă solicitați ajutorul psihologilor și psihoterapeuților, așa cum fac, de exemplu, francezii.

Nu trebuie să ne fie ruşine de această decizie. Am fost întrebat de mai multe ori, cum și unde intenționez să-mi continui activitatea profesională? În prezent, primesc pacienții din biroul meu districtural № 5 din Paris. În afară de clienții francezi, vorbitorii de limbă rusă vin la mine, compatrioții noștri din Moldova și România. Din anul 2013, îmi continuu studiile în psihanalitică la Institutul de Psihanaliză din Paris, sînt candidat pentru deveni mebru al Societăţii de Psihanaliză din Paris. Iar la Chișinău, din cîte știu, există un grup de psihologi și psihiatri de familie, care, de mulți ani, și-au continuat dezvoltarea lor profesională, studiind anume la Şcoala franceză de psihanaliză. În acest scop, în mod regulat, vin specialiști de la Paris, pentru a organiza seminarii și supervizare. Iar, în ceea ce mă privește, şi eu am de parcurs un proces lung, pentru a deveni psihanalist, după finisarea acestor studii intenționez să particip la dezvoltarea și practica psihanalizei în Moldova, într-o formă sau alta, așa că ne vom întîlni, în mod obligatoriu, cu Dvs. (în plan teoretic sau la nivel de practică).