Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

CSJ ar putea deveni curte de casație

28 iun. 2023,, 11:58   Societate
2400 0

Curtea Supremă de Justiție ar putea deveni curte de casație după reformare, se arată într-un proiect publicat de Guvern. Competențele instituției ar putea fi restrînse.

Conform Ministerului Justiției, astfel se va reduce numărul hotărîrilor emise. De asemenea, urmează să fie diminuată și birocrația în procesul de examinare a dosarelor, se arată în proiect, transmite realitatea.

Veronica Mihailov-Moraru susține că după reformare principalul rol al CSJ va fi uniformizarea practicii judiciare. Astfel, Guvernul își propunea să crească nivelul de calitate a justiției. sînt vizate și modificări a temeiurilor de declarare a recursului în procedura penală, civilă și administrativă, dar și modificarea criteriilor de apreciere a admisibilității cererilor de recurs.

„Menționăm că reforma CSJ este una vitală în contextul angajamentului asumat de către actualul Guvern privind resetarea sistemului judecătoresc, dar și în contextul statutului de stat candidat în procesul de aderare la Uniunea Europeană și, respectiv, îndeplinirea condiționalităților pe sectorul justiției”, explică autorii.

Proiectul a fost aprobat miercuri de Guvern. Aceasta ajunge pe masa deputaților și urmează să fie dezbătut în plen.

1
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?