Pe plan muzical şi poetic doina a preluat şi a dezvoltat creaţia populară antică. În acelaşi timp doina e o noţiune sincretică: joc, vers, melodie, cîntare.
Doina păstorească e un fenomen care apare mai tîrziu, care se referă la începutul celui de al doilea mileniu. Urmele artei sincretice sînt păstrate − le regăsim şi în doinele păstoreşti. Ciobanul interpretează melodia la fluier, caval, tilincă, cimpoi. Cînd auzi o doină păstorească, îţi închipui cum ciobanul cu oile coboară din munţii împăduriţi, unde se aud triluri muzicale neîntrerupte, dar şi la cîmpie creîndu-şi un trai independent. Doina se cîntă acompaniată la fluier de către un singur interpret şi simbolizează jalea moldoveanului, care e singur în faţa sorţii. De aici toate luptele fratricide, vrajba dintre fraţi, părinţi şi copii etc. Abia în secolele XIV-XVI la moldoveni, ca şi la slavii de sud, care au avut de îndurat în urma invaziilor popoarelor orientale, apar elemente ale creştinismului în creaţia orală.
Doina nu este specifica numai Moldovei. In Romania si in Oltenia sau Maramure se doineste.De aia a scris Eminescu poezia Doina!DoinaMihail EminescuDe la Nistru pân’ la TisaTot Românul plânsu-mi-s-aCa nu mai poate strabateDe-atâta strainatate.Din Hotin si pân’ la MareVin Muscalii de-a calare,De la Mare la HotinMereu calea ne-o atin;Din Boian la Vatra DorniiAu umplut omida corniiSi strainul te tot paste,De nu te mai poti cunoaste.Sus la munte, jos la valeSi-au facut dusmanii cale;Din Satmar pâna ‘n SaceleNumai vaduri ca acele.Vai de biet Român saracul,Indarat tot da ca racul,Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,Nici îi este toamna toamna,Nici e vara vara luiSi-i strain în tara lui.
Adăuga comentariu