Creaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. Particularităţile de bază ale creaţiei populare orale sînt caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic.
Marii colportori ai creaţiei populare orale moş Trifan Baltă, Constantin Daraban, Nicolai Pleşca ş. a. au contribuit considerabil la completarea patrimoniului spiritualităţii moldoveneşti.
Folclorul moldovenesc se împarte în două grupuri mari: folclor ritualic şi neritualic.
Creaţia populară ritualică cuprinde:
• poezia obiceiurilor calendarice; • colinde, urături, teatrul popular – „Căluţul", „Ursul", „Capra", „Malanca", „Jienii", „Irozii", „Novăceştii"; • cîntece de stea, oraţii rostite la umblatul cu „semănatul" etc. • poezia obiceiurilor de familie; • cîntece de leagăn; • oraţii de nuntă – conăcăria, iertăciunea, cîntecul miresei; • poezia obiceiurilor de vară − „Paparuda", „Drăgaica", „Cîntecul cununii" etc.
Creaţia populară orală neritualică cuprinde cîteva genuri şi specii:
• eposul eroic („Gruia", „Novac", „Badiu" ş.a.), • balada („Mioriţa", „Meşterul Manole", „Ilincuţa", „Nevasta vîndută"), • cîntecele istorice; lirica populară − doinele, cîntecele de dragoste, de dor şi jale, de ciobănie, de haiducie, de ostăşie, de Joc, de pahar, romanţele, strigăturile şi scrisorile versificate; • paremiile − proverbe, zicători, • folclorul copiilor − numărători, cimilituri, frămîntări de limbă, formule versificate care însoţesc jocurile copiilor – „Ineluş-învîrtecuş", „Mijatca" ş.a.
Adăuga comentariu