Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

COVID-19: Ce presupune autoizolarea la domiciliu pentru 14 zile

12 mar. 2020,, 17:02   Societate
3500 0

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu un apel repetat către persoanele care revin din zonele de risc de infecție cu noul tip de Coronavirus sau care au fost în contact cu persoane infectate de COVID-19, de a manifesta maximă responsabilitate, de a conlucra cu instituțiile statului, să respecte indicațiile autorităților, dar mai ales pe cele ale personalului medical și să intre în regimul de autoizolare la domiciliu timp de 14 zile.

Regulile de autoizolare presupun ca persoana să nu părăsească domiciliul timp de 14 zile și să evite la maxim contactul cu persoane terțe și chiar cu membrii familiei.

Persoanele solitare pot solicita ajutorul rudelor, cunoștințelor, vecinilor, asistentului social dacă au nevoie de anumite cumpărături sau alte necesități. În cazuri de extremă necesitate de a părăsi domiciliul, persoanele sînt obligate să respecte distanța socială de 1 metru și măsurile de precauție.

Parlamentul a votat, astăzi, pentru înăsprirea pedeapselor pentru răspîndirea conștientă a infecției. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice se va pedepsi cu amendă în mărime de pînă la 50.000 de lei sau cu închisoare de pînă la 3 ani. Aceleași fapte care au cauzat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau decesul persoanei se vor pedepsi cu închisoare de pînă la 7 ani.

Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice se va sancționa cu amendă de la 22.500 la 25.000 de lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 50.000 la 75.000 de lei aplicată persoanei juridice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?