Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3505 oameni. Satul Cotiujeni este aşezat într-o regiune naturală pitorească: o baltă bogată în apă ce vine din rîul Vilia, pădurea seculară la o distanţă de numai 3 km, cîmpuri bogate cu cereale, zarzavaturi, livezi cu fructe, păşuni. Relieful satului reprezintă un şes cu stînci din piatră, care înconjoară localitatea din partea de nord-est şi sud-est. În sat sunt 4 fîntîni arteziene şi 450 fîntîni particulare, un izvor.
Prima atestare documentară a satului Cotiujeni datează din aprilie 1603, cînd aşezarea, cu loc de moară, este întărită lui Nichifor mare vătav de Vaslui. Legenda spune că temelia lui a fost pusă de nişte cete de arcaşi şi răzeşi, care, pentru slujbă credincioasă, au primit această moşie ca să-şi întemeieze gospodării. Printre primii locuitori a fost un răzeş pe nume Gaşcu, care se ocupa cu confecţionarea cotiugelor de plug. De aici, probabil, se trage şi denumirea satului - Cotiujeni.
Aceste locuri au fost populate din vechime. O vatră a unei vechi aşezări se află la vest de actulul amplasament al Cotiujenilor, pe malul drept al unui pîrîiaş care se varsă în r. Vilia. Arheologii au depistat aici cioburi de vase de lut, oase de animale, unelte de piatră ş. a. obiecte. Aşezarea ţine, după părerea savanţilor, de cultura Noua a epocii tîrzii a bronzului (sec. XIII î. Hr.). Însă vatra aceasta a fost părăsită, probabil din cauza incursiunilor nomazilor. Abia în secolul II pe aceste locuri s-a format o nouă aşezare umană. Locuitorii ei lucrau ogoarele, creşteau vite, se îndeletniceau cu meşteşugurile. Aşezarea a fost distrusă în urma invaziei hunilor, în anul 376, dovadă sînt cîteva movile mari, care nu sînt altceva decît mormintele războinicilor.
Adăuga comentariu