Într-o postare publică, Popovici califică expresia drept una „toxic-totalitară”, incompatibilă cu valorile civilizației europene.
„Am ajuns să o auzim și pe asta! Un pretins comentator vorbește despre igienizarea culturală a spațiului nostru cultural — chipurile, din perspectiva aderării la UE. Se pare că acest individ, la fel ca și cei care au insultat grav o parte a cetățenilor noștri numindu-i partea etnică necalitativă a societății moldovenești, nu are nicio idee despre ce înseamnă cu adevărat valorile europene”, a scris fostul ministru.Popovici a subliniat că ideea de „igienizare culturală” evocă practici din perioadele întunecate ale istoriei, asociate cu regimuri totalitare, cenzură și epurări ideologice, și nu are nicio legătură cu principiile democratice europene.
„‘Igienizarea culturii’ nu are nimic de-a face cu Europa civilizată, ci este o expresie cu o istorie toxică — legată de regimuri totalitare, ideologii extremiste, cenzură, epurări culturale și intoleranță”, a adăugat acesta.
În final, fostul ministru atrage atenția asupra unui fenomen mai amplu de radicalizare și intoleranță în discursul public:
„E timpul să recunoaștem: mirosul urii și al xenofobiei a devenit deja prea puternic în societatea noastră.”
Adăuga comentariu