X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Copii pentru copii: Concert de caritate la Sala cu Orgă

25 noi. 2022,, 21:30   Societate
2382 0

La Sala cu Orgă, pe 9 decembrie va avea loc un concert cu colinde organizat de interpreta Cristina Scarlat în scop caritabil. Banii obținuți din bilete urmează să ajute familia unei fetițe de trei ani, care s-a născut cu o malformație și are nevoie de o intervenție chirurgicală costisitoare pentru a putea să audă.

Contactată de IPN, Cristina Scarlat a declarat că, atunci cînd a auzit despre cazul Polinei, nu a putut să rămînă indiferentă și s-a gîndit cum se poate implica pentru a susține părinții fetei. Suma necesară este de aproape 200 de mii de dolari, bani necesari pentru intervenția care poate fi realizată în Statele Unite ale Americii. Orice implicare, oricît de mică, contează.

„Este un caz extrem de sensibil și am decis să ne mobilizăm prin organizarea unui concert de caritate. Pe de o parte, vom bucura publicul cu colinde în ajunul sărbătorilor de iarnă, pe de altă parte, vom contribui împreună, prin procurarea unui bilet, iar banii vor ajuta acest copilaș minunat. Este un caz de suflet deosebit, copiii din echipa noastră își vor dărui vocea pentru a dărui pe viitor auz Polinei, pentru a face această minune”, spune interpreta.

La concert vor evolua discipolii Cristinei Scarlat de la Studioul muzical InTact-Art. „Elevii își doresc astfel să fie solidari și empatici cu destinul Polinei. Este un aspect foarte important pentru copiii noștri. Ei vor urca în scena de la Sala cu Orgă și vor cînta pentru a-i oferi Polinei șansa de a auzi cum sună muzica și viața. De asta am și intitulat concertul de coline „Copii pentru copii””, a menționat interpreta.

„Acest concert este un început al unei serii de proiecte de caritate. Cazul Polinei este primul pe care îl susținem. În primă etapă vom organiza spectacole similare cel puțin o dată pe an sau chiar de două ori pe an, iar apoi vom crește numărul faptelor bune. Astfel vom reuși să aducem căldură în casele celor care sînt în dificultate din varii motive. Ne dorim ca la aceste concerte să participe cîți mai mulți copii, iar astfel să le cultivăm sentimentul de empatie, de dragoste și respect față de semenii lor”, mai spune Cristina Scarlat.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?