X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Copaci căzuți și acoperișuri luate de vînt, în toată țara

28 mar. 2023,, 14:51   Societate
2671 0

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continuă să intervină în lichidarea situațiilor de risc în urma rafalelor de vînt puternic înregistrate pe teritoriul țării.

Astfel, salvatorii din capitală au fost solicitați pentru a efectua lucrări de defrișare a copacilor căzuți pe străzile: Vissarion Belinski, Cetatea Albă, dar și șoseaua Muncești, unde arborii blocau circulația pe traseu.

Totodată, pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pe strada Dimitrie Cantemir nr.5, dar și pe strada Calea Ieșilor nr. 67, pentru înlăturarea unor țigle metalice care au fost deteriorate și smulse de pe acoperișul unor blocuri de locuit. Tot de intervenția pompierilor, pentru lucrări de defrișare a copacilor în vederea deblocării traseelor naționale, salvatorii au intervenit în localitatea Molovata, raionul Dubăsari, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în localitatea Antonești din raionul Cantemir, dar și pe traseul R-34 GiurgiuleștiCahul.

Mai mult, salvatorii au intervenit pe strada Teliman nr.4 din raionul Ceadîr-Lunga, unde au demontat acoperișul unui balcon deteriorat de vînt, care risca să cadă peste trecători. Pentru lucrări de demontare și înlăturare a foilor de ardezii și țiglelor metalice smulse de vînt, pompierii au intervenit în municipiul Bălți și Comrat. Angajații IGSU vor continua să monitorizează situația în țară, provocată de condițiile meteo nefavorabile. Potrivit IGSU, pînă la această ora salvatorii și pompierii au intervenit în 22 situații de risc în urma rafalelor de vînt puternic.

În vederea evitării situațiilor de risc angajații IGSU îndeamnă oamenii să evite mersul și trecerea sub arbori bătrîni și cabluri electrice care atîrnă, iar caz de situații excepționale persoanele sînt rugate să apeleze Serviciul 112.


3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?