COVID-19 în MOLDOVA

Contrar legii, o localitate din țară a redeschis grădinițele

Contrar legii, o localitate din țară a redeschis grădinițele

Mai multe grădinițe din Rîbnița și-au început activitatea în condițiile în care situația epidemiologică ar fi sub control în regiune. Decizia a fost luată de administrația locală la începutul lunii curente.

Astfel, începînd cu data de trei august, Centrul de Dezvoltare pentru Copii și-a reluat activitatea, iar de astăzi grădinițele nr. 17, nr. 25, gimnaziul nr. 1, precum și grădinițele din satele Popenki, Voronkovo, Ulm. La fel, dacă situația epidemiologică va fi favorabilă, deschiderea pe etape a instituțiilor de învățămînt preșcolar va continua și din data de 13 august cînd se vor redeschide alte șase grădinițe, scrie novostipmr.

În acest scop, o comisie a administrației din regiune și-a început activitatea pentru a evalua infrastructura instituțiilor de învățămînt, parametrii de siguranță, respectarea tuturor normelor și cerințelor. În total, 35 de școli urmează să fie verificate în oraș și regiune.


Precizăm că astăzi, Igor Dodon a declarat că atît școlile, cît și grădinițele din țară ar urma să se redeschidă la 1 septembrie.

Amintim că, în cadrul unor audieri la Comisia parlamentară de profil, secretara de stat al Ministerului Educației Culturii și Cercetării, Natalia Grîu a declarat că instituțiile de educație timpurie din țară își vor putea relua activitatea, conform unor reglementări speciale. Acestea prevăd printre altele, cerința că fiecărui copil trebuie să îi revină o suprafață de cel puțin patru metri pătrați în grupă, inclusiv în spațiile de dormit.

Mai mult, copiilor le va fi măsurată temperatura dimineața la accesul în instituție și după somn. Reglementările se referă și la dezinfectarea spațiilor, în mod special, în grupe, etc.

Anterior, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a emis o hotărîre cu regulile care vor trebui respectate, după ce vor fi redeschise grădinițele. Printre acestea se enumeră declarație pe proprie răspundere, aflarea a maxim 12 copii în grupă sau igienizarea spațiilor la fiecare trei ore.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load