X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Contractul cu SA „Energocom” a fost prelungit

26 iun. 2022,, 12:31   Societate
3660 0

În cadrul ședinței de ieri, membrii Comisiei de Siutuație Excepțională au hotărît să fie prelungit, pentru perioada iulie-august, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe, informează Noi.md.

Potrivit deciziei, furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale. De asemenea, a fost prelungit, până la 31 iulie 2022, termenul de plată de către S.A. ,,Moldovagaz" a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul lunii mai 2022.

Totodată, în scopul efectuării transportului feroviar către portul fluvial-maritim Izmail din Ucraina, CSE a împuternicit Î.S. „Calea Ferată din Moldova” să negocieze și să semneze contracte de antrepriză pentru reabilitarea porțiunii moldovenești a tronsonului de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova) – Berezyne (Ucraina), cu o lungime totală de 1188 metri și a stabilit procedurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?