Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Constantin Moscovici şi-a luat naiul şi s-a apucat de voluntariat (FOTO)

5 dec. 2018,, 11:40   Societate
2772 0

11 personalități din Republica Moldova au acceptat să facă voluntariat pentru dezvoltarea economică și socială a localităților de baștină în cadrul campaniei naționale „prOMotorul de acasă” desfășurată de PNUD Moldova cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.

Printre aceştia se numără Constantin Moscovici, interpret de nai și deținătorul titlului „Artist al poporului”, Ion Paladi, interpret de muzică populară, Victor Ambroci, directorul Liceului „Spiru Haret” din Chișinău, Olga Ciolacu, deținătoarea titlului „Artist al poporului”, Ion Manole, președintele Promo-Lex, care au revenit acasă să-și aline dorul, precum și să îndemne prin acțiuni concrete toți consătenii să se implice în dezvoltarea localităților de baștină.

Fiecare dintre protagoniștii campaniei a povestit despre ce le este cel mai mult dor cînd se gîndesc la localitatea de baștină. Totodată, aceștia au venit cu idei cum ar dori să contribuie la dezvoltarea acesteia. Printre ideile realizate au fost: evenimente de colectare a contribuțiilor pentru amenajarea traseelor turistice, tabere pentru elevi, monografii ale localității, clacă pentru amenajarea spațiilor publice și altele.

Personalitățile implicate în această campanie au acceptat să fie protagoniștii unor filme realizate în locurile natale, făcînd o călătorie în timp, amintindu-și de cele mai dragi momente. Pe parcursul lunii decembrie, interviurile, dar și filmulețele cu eroii acestei campanii vor fi făcute publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?