X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Consolidarea societății este extrem de necesară în aceste vremuri grele. Opinie

6 mai. 2022,, 12:30   Societate
3788 0

În aceste vremuri grele, cea mai importantă problemă pentru societatea moldovenească este consolidarea maximă a diferitelor categorii de cetățeni moldoveni.

Această opinie a fost exprimată de către expertul independent, fostul viceprim-ministru, fostul ministru al Economiei Moldovei, Alexandr Muravschi, vorbind în cadrul emisiunii "Întrebarea principală" cu Iulia Fedorova la postul de televiziune NTV-Moldova, relatează Noi.md.

El a menționat că, în acest sens, susține propunerea făcută recent de fostul prim-ministru Ion Chicu, care a îndemnat cetățeni și toate forțele politice ale țării să susțină Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a păstra neutralitatea, consolidarea societății în jurul președintelui.

"Sînt total de acord cu acest lucru cu unele mici rezerve și condiții. Consolidarea societății în acest moment dificil este necesară, pentru că toți ar trebui să înțelegem perfect că în acest sens nu vor exista cîștigători. Fie cîștigăm totul și apoi vom regla conturile, fie vom dispărea cu toții. De aceea, este necesară consolidarea societății, iar această mișcare este bidirecțională. Și principalul inițiator al tuturor acestor lucruri ar trebui să fie președintele. Conform statutului nostru, președintele, după ce a preluat funcția de șef al statului, devine o figură nepartinică. Deci, dacă vorbim despre consolidarea societății, președintele trebuie să devină persoana care unește, indiferent de preferințele politice, naționale, lingvistice sau de altă natură", a subliniat Alexandr Muravschi.

Potrivit lui, după un an și jumătate de aflare la putere, Președintele Maia Sandu deja trebuie să devină președintele întregii Moldove, dar nu liderul unui anumit grup de cetățeni, susținători ai partidului care o susține.


"Există motive să spun acest lucru, pentru că îmi pun întrebările: de cîte ori, doamnă președintă, ați fost în Găgăuzia și v-ați întîlnit cu conducerea Adunării Populare a autonomiei, cu Bașcanul, cu oamenii? De cîte ori ați fost la Bălți și v-ați întîlnit acolo cu Consiliul Municipal, cu cetățenii acestui oraș? De cîte ori v-ați întîlnit cu reprezentanții comunităților naționale din Moldova sau ați avut o discuție cu aceștia despre situația din Moldova? De cîte ori v-ați întîlnit cu reprezentanții partidelor politice, inclusiv de opoziție, pentru a discuta problemele țării? Acest lucru nu s-a întîmplat. Și dacă nu s-a întîmplat, atunci nu există o consolidare de facto a societății, deoarece consolidarea societății nu înseamnă discursuri frumoase la microfon despre: băieți, haideți să trăim în prietenie! Aceasta înseamnă o muncă constantă ținînd cont de specificul fiecărui sector, acestea înseamnă cazuri concrete, aceasta înseamnă o muncă cu toate segmentele populației, nu numai cu cei care umblă sub steagul galben", a declarat fostul viceprim-ministru, ex-ministru al Economiei Republicii Moldova.

În opinia sa, ar fi de dorit ca președintele să creeze un fel de Consiliu cu diverse forțe politice.

"Bine. Nu trebuie să creați acest organism, transformați Consiliul "personal" Prezidențial al Securității în Consiliul Național al Securității Republicii Moldova și eliminați de acolo jumătate din cei care reprezintă interesele de partid și nu aduc niciun beneficiu în ceea ce privește calificările și patriotismul lor etc. Și aduceți în Consiliu oameni cu experiență care merită respect din partea reprezentanților diferitelor partide politice, a minorităților naționale. Acordați mai multe competențe acestui consiliu, oferindu-i posibilitatea de a lua decizii mai profunde în ceea ce privește politica externă și securitatea internă. Iată atunci vom spune că au fost create bazale instituționale de consolidare a societății. Dacă nu există acest lucru, atunci nu va exista nici o consolidare acum, dar ea este extrem de importantă", a spus Alexandr Muravschi.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?