Autoritățile nerecunoscute din stînga Nistrului amenință persoanele fizice care nu vor respecta reglementările riscă amenzi cuprinse între 184 și 368 de ruble (230 și 460 de lei moldovenești). Persoanele cu funcție de răspundere vor plăti pînă la 736 de ruble transnistrene (920 de lei moldovenești), iar cele juridice – pînă la 9200 (7360 lei moldovenști).
Presa din stînga Nistrului susține că se admite și arestul pentru 15 zile, dacă noile prevederi vor fi ignorate.
Inițiativa de a interzice termenul „Transnistria” îi aparține lui Vadim Krasnoselski. Oficialul de la Tiraspol consideră că termenul poate fi asociat cu nazismul din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Biroul Politici de Reintegrare a comunicat anterior că intenția este una „provocatoare”. Conform reprezentanților autorității, asemenea afirmații nu sînt benefice pentru procesul de negocieri.
Responsabilii au mai precizat că actualmente în legislația Republicii Moldova sînt utilizați termenii „unități administrativ teritoriale/localități de pe malul stîng al Nistrului și municipiul Bender”, „raioanele de est ale Republicii Moldova” și „stînga Nistrului”.
Adăuga comentariu