X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Confirmat! Asociația Judecătorilor s-a implicat în organizarea Adunării Generale a Judecătorilor

4 oct. 2019,, 08:41   Societate
2367 0

Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, care a prezidat Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie, a confirmat faptul că Asociația Judecătorilor s-a implicat în organizarea evenimentului.

Anterior, asociația a negat acest lucru, cînd Consiliul Superior al Magistraturii i-a cerut să prezinte listele cu judecătorii care au participat la eveniment.

„La solicitarea semnatarilor, Asociația Judecătorilor ne-a ajutat logistic, cu tehnică. Asociația nu putea să rămînă în umbră . Din ea fac parte 90% dintre judecători și s-a implicat la solicitarea noastră”, a declarat Gheorghieș în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Alexandru Gheorghieș a recunoscut și faptul că Asociația Judecătorilor a trimis mai multe emailuri instanțelor de judecată prin care a rugat să fie trimise listele cu magistrații care intenționează să participe la Adunarea Judecătorilor din 27 septembrie.

„Asociația Judecătorilor nu deține nici procesul verbal al adunării, nici listele cu judecători”, a precizat Gheorghieș.


Acesta a mai recunoscut și faptul că Asociația Judecătorilor a fost cea care le-a invitat pe cele trei magistrate din Romînia care au ținut discursuri în fața judecătorilor convocați pe 27 septembrie.

Amintim că Consiliul Superior al Magistraturii i-a cerut președintelui Curții de Apel Bălți, care a fost președintele adunării magistraților, să prezinte listele în original cu judecătorii care au fost prezenți pe 27 septembrie la Casa Sindicatelor și au votat pentru demisia membrilor CSM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?