COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească moldovenii dacă doresc să meargă în Italia

Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească moldovenii dacă doresc să meargă în Italia

Cetățenii Republicii Moldova ar putea intra în Italia cu condiția prezentării certificatelor de testare la COVID-19 și efectuării, în caz de necesitate, a testării repetate imediat după intrarea în această țară.

Subiectul a fost discutat la telefon de către Igor Dodon și președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

„Am constatat cu regret că pandemia COVID-19 a stopat schimburile existente anterior între țările noastre, inclusiv la capitolul circulației libere a persoanelor. În acest context, m-am adresat Președintelui Mattarella cu rugămintea de a permite intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia cu condiția prezentării certificatelor de testare la COVID-19 și efectuării, în caz de necesitate, a testării repetate imediat după intrare în Italia’’, a declarat președintele Igor Dodon, după întrevederea cu omologul său italian.


De asemenea, șeful statului a apreciat sprijinul Italiei în promovarea agendei de reforme a Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce vizează integrarea europeană a țării noastre.

Igor Dodon a salutat și faptul că în Republica Moldova sînt înregistrate circa 1400 de întreprinderi cu capital italian iar investițiile în capitalul social fiind de circa 1,8 miliarde de lei, astfel Italia plasîndu-se pe locul doi după numărul întreprinderilor cu capital străin în țara noastră.

De menționat că, pînă în prezent, moldovenii nu pot călători în Italia, țară care a extins starea de urgență pîna pe 15 octombrie. Partea moldovenească rămîne în așteptarea deciziei părții italiene referitor la solicitarea formulată de președintele Dodon.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load