Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Condamnat inițial la 13 ani, va sta 17 ani după gratii. Sentință în cazul unui bărbat acuzat de omor

29 oct. 2021,, 13:00   Societate
2333 1

Condamnat inițial la 13 de ani de închisoare de instanța de fond, autorul omorului unui bărbat din satul Gangura, raionul Ialoveni, își va petrece următorii 17 ani după gratii, după ce procurorii au făcut apel, nefiind de acord cu pedeapsa stabilită de prima instanță.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, apelul procurorilor a fost admis, iar inculpatul a fost condamnat la 17 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru comiterea omorului intenționat, săvîrșit cu premeditate, profitînd de starea de neputință a victimei și cu o deosebită cruzime.

Inculpatul a fost deferit justiției, după ce Procuratura raionului Ialoveni a acumulat probatoriul necesar care demonstra vinovăția acestuia în comiterea omorului intenționat a unui bărbat, produs în propria casă a victimei.

PG precizează că, crima a avut loc pe 7 martie 2020, în localitatea Gangura din raionul Ialoveni, unde inculpatul a servit băuturi alcoolice cu victima și alte persoane aflate la domiciliul ultimei. În urma unui conflict apărut, inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii și cu o bucată de lemn de formă cilindrică peste diferite părți ale corpului, cauzînd-i în rezultat leziuni corporale grave, care în consecință au determinat decesul victimei.

Decizia este definitivă și executorie, însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?