Conform datelor prezentate în cadrul conferinței de presă, în luna decembrie, pragul minim pentru compensații va crește de la 300 de lei la 500 de lei, iar compensația medie va urca de la 524 de lei în noiembrie la 715 lei. Totodată, pragul maxim va fi majorat de la 800 de lei la 1000 de lei. Mai mult, cetățenii care se încălzesc cu gaze vor primi compensații mai mari de 800 de lei.
"În luna noiembrie, tariful la gaze a fost de 13 lei și 12 bani, ceea ce a determinat și o compensație mai mică. Pentru luna decembrie, tariful a crescut, astfel că vom oferi o compensație mai mare, pentru ca cetățenii să nu resimtă o povară financiară suplimentară," a precizat Alexei Buzu.Ministrul a mai adăugat că, în luna decembrie, echipa ministerului a răspuns la 37.000 de apeluri telefonice și la peste 11.464 de solicitări la adresa suport.compensatii.gov.md. De asemenea, au fost operate modificări în dosarele individuale a peste 6.000 de solicitanți.
"De la lansarea sezonului rece, în 4 noiembrie, am interacționat direct cu aproximativ 100.000 de cetățeni. Am răspuns la apelurile telefonice, la solicitările electronice, la petiții și audieri. Acest lucru demonstrează deschiderea și capacitatea noastră de a discuta și aborda problemele în mod individual cu fiecare cetățean".
Cît ține procesul de înscriere în sistemul de compensații, Alexei Buzu a precizat că pînă pe 25 decembrie au fost înregistrate 33.484 de solicitări noi, care urmează să fie analizate minuțios.
Compensațiile pentru luna decembrie vor fi disponibile după data de 10 ianuarie, iar notificările cu privire la valoarea compensației pentru fiecare beneficiar vor fi disponibile începînd cu aceeași dată. Guvernul va compensa echivalentul a 150 de metri cubi de consum de gaz pe lună per gospodărie, o cantitate mai mare comparativ cu media de consum din sezonul precedent.Pentru orice neclarități, cetățenii pot contacta linia verde 080005000 sau adresa de e-mail [email protected].
Adăuga comentariu