X 
Cutremure stiri: 508

Comisiile locale pentru situații excepționale evaluează prejudiciile provocate de ploi

18 sep. 14:45   Societate
4079 0

Comisiile locale pentru situații excepționale lucrează la evaluarea prejudiciilor ploilor din ultimele zile pentru ca ulterior autoritățile să intervină cu ajutor în cazurile în care este necesar.

Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, care a venit cu detalii despre intervențiile autorităților în contextul ploilor puternice, transmite moldpres.

Daniel Vodă a explicat că autoritățile locale și centrale cooperează „în regim de cascadă”, ceea ce înseamnă că la nivelul fiecărui sat sau oraș din țară activează comisiile locale pentru situații excepționale care colectează informația, estimează pierderile și transmit datele către Comisiile raionale pentru situații excepționale. „Acestea, la rîndul lor, analizează informațiile și în funcție de resursele pe care le au, decid care acțiuni urmează a fi acoperite din resursele raionale, iar celelalte, care nu sînt în măsură de a fi acoperite de autoritățile locale, sînt transferate la Guvern. Respectiv, autoritățile au toată deschiderea să colecteze cît mai rapid aceste detalii și informații din partea instituțiilor și comisiilor locale de specialitate, pentru a interveni după caz și a ajuta oamenii acolo unde este necesar”, a afirmat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Executivului.

Purtătorul de cuvînt al Guvernului a precizat că după 72 de ore de activitate sporită dedicată gestionării intemperiilor naturale, Centrul de Dirijare în Situații Excepționale a revenit la regimul său cotidian de operare, „ceea ce înseamnă că gradul de alertă a fost transferat la regim de normalitate, păstrîndu-și totodată pregătirea pentru gestionarea situațiilor de urgență”.

În contextul ploilor, autoritățile au desfășurat în total 402 misiuni de lichidare a efectelor intemperiei, inclusiv intervenții în 214 cazuri de pompare a apei din gospodării. Daniel Vodă a spus că la momentul de față nu există nicio operațiune în desfășurare de pompare a apei.


„Cele mai multe intervenții au avut loc în centrul țării, avem peste 145 de misiuni, urmate de 77 de intervenții în sudul Republicii Moldova. De asemenea, 42 de drumuri naționale au fost afectate de inundații, iar 30 de trasee au fost complet inundate, situația fiind remediată la această etapă”, a afirmat Daniel Vodă.

Totodată, au fost desfășurate lucrări de fortificare și reabilitare a barajelor și digurilor de protecție de-a lungul rîului Nistru, în perimetrul raionului Ștefan Vodă, și pe rîul Prut, în raionul Cantemir.

La acțiunile de gestionare a situațiilor de urgență au participat circa 5600 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării și alte autorități, utilizînd 489 de unități de tehnică specializată.

În contextul precipitațiilor abundente de la sfîrșitul săptămînii trecute, premierul Dorin Recean a solicitat astăzi inventarierea tuturor lacurilor de acumulare și a digurilor de protecție din țară, precizînd că „foarte multe din aceste inundații și pierderi s-au întîmplat tocmai de aceea că nu avem regulă în acest domeniu”.

1
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав