X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Comisia Vetting, despre raportul privind evaluarea unui candidat la CSJ

7 iun. 18:33   Societate
1952 0

Comisia Vetting a finalizat evaluarea integrității avocatului Alexandru Rotari, care candidează pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), notează Noi.md.

Raportul de evaluare cu propunerea de nepromovare a fost transmis astăzi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la examinare.

CSM urmează să analizeze detaliile evaluării în baza dosarului recepționat de la Comisie și să adopte o hotărîre motivată prin care va accepta sau va respinge propunerea Comisiei.

Comisia Vetting va publica raportul său pe pagina web www.vettingmd.eu în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii de către CSM, conform prevederilor Legii 65/2023 și Regulamentului de Organizare și Funcționare a Comisiei.

În cadrul procesului de evaluare externă a Curții Supreme de Justiție, Comisia Vetting a finalizat evaluarea a 20 subiecți, cu transmiterea rapoartelor către Consiliul Superior al Magistraturii.


Din totalul rapoartelor, 11 au recomandat promovarea, iar 9 au propus nepromovarea subiecților. CSM a examinat 16 rapoarte, acceptînd 15 dintre acestea, iar într-un caz a dispus reevaluarea subiectului.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?