X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Colinde în dar: Grupul coral „Gnosis” va colinda la Chișinău în scop caritabil

5 ian. 2019,, 18:00   Societate
3537 0

Cu prilejul aniversării a 3 ani de activitate, Grupul coral bărbătesc „Gnosis” va organiza în ajunul Praznicului Nașterii Domnului un concert caritabil de colinde cu genericul „Pace pe pămînt, pace sus în cer!”, care va avea loc duminică, 6 ianuarie 2019, de la ora 11.00, la biserica cu hramul „Întîmpinarea Domnului” din cadrul USM.

Concertul de colinde este organizat cu sprijinul Sectorului Sinodal „Activitate Pastorală pentru Tineret” din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Astfel, fondurile obținute vor fi direcționate, cu binecuvîntarea ÎPS Mitropolit Vladimir, către Centrele de plasament pentru copii și tineri din capitală.

Alături de îndrăgiții tineri din Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de teologul Serghei Crudu, vor concerta și tinerii muzicieni Ion Slesari (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Romînia), Monica Pîrlici (Cîștigătoare a concursului „Moldova are Talent”, ediția I – 2013), Daniela Donica (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Romînia), Nicoleta Ganea (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Romînia), Vlad Tonu (Academia de Muzică din Chișinău), Gabriel Nebunu (Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, Chișinău) și Călin Ganea (Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, Chișinău).

Evenimentul va fi prezentat de către Prot. Dr. Octavian Moșin, Conferențiar Universitar și Paroh al bisericii „Întîmpinarea Domnului”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?