X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Colectivul teatrului ”A.P. Cehov” organizează o acțiune de protest

16 sep. 2022,, 17:45   Societate
3145 0

Colectivul Teatrului rus de stat ”Anton P. Cehov” a anunțat că va organiza acțiuni de protest la Chișinău pe 25 și 26 septembrie, în legătură cu decizia Ministerului Culturii de a rezilia contractul cu directorul teatrului Constantin Haret și de a anunța un concurs pentru această funcție.

În special, primul protest va avea loc duminică, 25 septembrie, între orele 14:00 și 17:00 la Teatrul Cehov, iar al doilea - luni, 26 septembrie, între orele 14:00 și 16:00 în fața Ministerului Culturii.

Se preconizează că pe 25 septembrie, colectivul Teatrului rus de stat ”A. P. Cehov” va organiza o amplă acțiune de protest cu populația, va explica cetățenilor ce se întîmplă, iar pe 26 septembrie, întregul colectiv al teatrului Cehov va merge la ministrul Culturii, Sergiu Prodan, pentru a primi răspunsuri la întrebările lor.

Ministerul Culturii a menționat anterior că deocamdată doar Constantin Haret a primit notificarea privind rezilierea contractului, dar în viitor toți managerii de teatru vor fi numiți prin concurs. Șeful Direcției Arte și Industrii Creative, Boris Cremene, nu a putut răspunde la întrebarea de ce reforma a început anume cu Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov”.

Potrivit acestuia, "există o mulțime de legi care permit rezilierea contractelor cu conducerea teatrelor și organizarea concursurilor pentru aceste funcții. Vrem ca legea să fie egală pentru toți”.

Între timp, avocații consideră că, în cazul lui Haret, legislația actuală a fost încălcată, unul dintre principiile căreia este că legea nu are efect retroactiv.

Aceeași opinie a fost împărtășită și de președintele Congresului Comunităților Ruse, avocatul Alexei Petrovici. Comentînd pentru iton.md această situație, el a exprimat opinia că toate acestea "ar putea fi niște represiuni împotriva lui Haret și a Teatrului Rus în general". Petrovici a reamintit că, în ultimele decenii, teatrul a trecut de mai multe ori prin diferite șocuri - "au vrut să-l transforme în cazinou, apoi au construit clădiri comerciale în jurul lui". Potrivit liderului Congresului, "Haret a făcut multe pentru teatru, trebuie să-i oferim posibilitatea de a finaliza în liniște mandatul pînă la expirarea contractului".

Actualul contract pe un termen de cinci ani cu Constantin Haret a fost semnat în octombrie 2020. Amendamentul la Legea cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice, care prevede că directorii de teatru sînt numiți prin concurs, a fost aprobat în martie 2021. În Codul Civil al Republicii Moldova se spune că legea nu are efect retroactiv (punctul 1, articolului 6).

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, comentînd pentru portalul Noi.md situația creată, a menționat că decizia de a-l înlătura pe Constantin Haret a fost luată pentru a asigura implementarea legislației în vigoare, iar ministerul va organiza în scurt timp un concurs pentru postul de manager al instituției, la care vor putea participa toți cei interesați, inclusiv actualul director – Constantin Haret.

"Cauza acestui preaviz este dorința de a duce lucrurile în conformitate cu legislația, iar legislația spune că toți managerii de instituții la autogestiune - teatre și instituții concertistice, trebuie să fie numiți prin concurs. O altă cauză este o reformă majoră care se pregătește acum și care va avea un impact în toate instituțiile teatrale. Același preaviz îl vor primi și alți directori de teatre care nu au trecut prin concurs la numire. Și noi acum avem o serie de concursuri în derulare pentru funcția de director de teatru.

Vom semna cu toți directorii de teatre contracte manageriale. Acest concurs prevede asumarea anumitor obligațiuni, propuneri, viziuni. Realizarea lor ține deja de responsabilitatea fiecărui manager", a explicat Sergiu Prodan pentru Noi.md.


El a mai menționat că autoritățile competente se vor asigura ca acest concurs să fie transparent și deschis.

"Dl Haret va putea participa la concurs ca toți alții, el nu este concediat, se întrerupe relația de muncă, pentru a da posibilitate de a trece la un alt nivel de relație prin concurs", a precizat Prodan.

Ministrul Culturii respinge, de asemenea, unele interpretări vehiculate în spațiul public precum că Teatrul A.P. Cehov va fi închis, ca urmare a reformei teatrelor inițiată de autorități.

El a precizat că nici activitatea Teatrului A.P. Cehov, nici a altor instituții de cultură care cad sub incidența reformei implementate de Minister, nu vor fi afectate de noile măsuri.

„În mass-media apar diferite interpretări, fantezii, lumea inventează diferite senarii apocaliptice și apoi protestează împotriva propriilor scenarii. Pe scurt, Teatrul rus Cehov nu este amenințat în niciun fel. Ceea ce se întîmplă acum este o acțiune de armonizare a structurilor din subordinea Ministerului, în conformitate cu cerințele legislației”, a declarat Prodan în timpul audierilor parlamentare.

Ministrul a mai precizat că statutul fiecărui manager de instituție teatrală trebuie adus în conformitate cu legea, iar normal legală prevede numirea conducătorilor prin concurs.

„Înainte de a veni cu suplinirea subvențiilor pentru manageri, noi trebuie să fim siguri că actuali directori sau cei care vor fi numiți - vor avea un plan de acțiuni de a valorifica, de a schimba regulile de joc, trebiue să avem garanția că putem pune cerințe noi în fața lor, iar pentru asta ei trebuie să-și ocupe postul în bază de concurs. Cu cîștigătorul va fi semnat un contract managerial. Va fi întrebat peste un an ce a realizat”, a mai explicat Prodan.
Ministrul a declarat că actualul director al Teatrului A.P Cehov, Constantin Haret, precum și alți directori de instituții pot participa la concursul organizat de Ministerul Culturii.

„Nu este singurul director care trece prin această procedură. Îi îndemnăm pe toți să aplice la concurs, nu le îngrădim accesul. În postul acesta vrem să vedem viziunea descrisă, să putem semna un contract managerial. Toți sînt binvenți și să demonstreze în fața comisiei că au plan de viitor”, a subliniat Sergiu Prodan.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?