Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

CNA a obținut certificatele internaționale anti-mită și de securitate a informației

7 oct. 2021,, 09:01   Societate
1479 0

Centrul Național Anticorupție a devenit prima agenție națională anticorupție care a obținut certificatul internațional anti-mită ISO 37001 și certificatul internațional de securitate a informației ISO 27001. Aceste două documente confirmă buna funcționare a instituției și corespunderea activității acesteia cu standardele internaționale.

Pentru a obține ambele certificate, CNA a fost supus unui audit internațional riguros, pe parcursul unei perioade de cîteva luni. Prima etapă de evaluare a vizat conformitatea actelor normative interne, urmată de un diagnostic al proceselor-cheie din cadrul instituției, cu formularea de recomandări în vederea îmbunătățirii actualului sistem de management anti-mită și de securitate informațională. Cea de-a doua etapă a constat într-o vizită a echipei de audit, în cadrul căreia auditorii au avut discuții cu efectivul de conducere și de execuție al CNA pe marginea proceselor de lucru, dar și altor chestiuni importante. Astfel, în urma acestor evaluări, Centrul Național Anticorupție a obținut cele două certificări internaționale.

Precizăm că, sistemul de management anti-mită se bazează pe o serie de măsuri și de mijloace de control, printre care adoptarea unei politici și a unor proceduri de combatere a mitei, evaluarea riscurilor de luare și dare de mită în cadrul instituției, implementarea mijloacelor de control financiar și în domeniul achizițiilor, dar și inițierea unor proceduri de raportare, monitorizare, anchetare și de audit. Astfel, ISO 37001 reflectă cele mai bune practici anticorupție la nivel global și va permite instituției să implementeze un sistem de management anti-mită eficient, sporind măsurile de siguranță pe care deja le are. Acest sistem încurajează și promovează o cultură instituțională solidă și instituie un set de reguli și criterii anticorupție clare, care să fie respectate în toate activitățile desfășurate de CNA.

Cel de-al doilea certificat de acreditare, obținut de CNA, standardul ISO 27001, vine să îmbunătățească securitatea informațiilor, pentru a nu exista loc de încălcări sau un alte tipuri de incidente cu riscuri de securitate informațională. Obținerea certificării demonstrează angajamentul CNA de a păstra informația de care dispune în siguranță.

Certificatele de standardizare au fost eliberate pentru 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestora cu condiția unui nou audit.


Menționăm că, certificarea a fost realizată cu suportul Proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității durabile în Republica Moldova” implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?