Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cîte locuri de muncă vacante sînt în R.Moldova

29 aug. 2021,, 15:30   Societate
2705 0

Potrivit bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 23 august 2021 erau în evidenţă 9847 locuri de muncă vacante, care pot fi accesate atît de femei, cît și de bărbați.

Cele mai multe dintre ele sînt în Chișinău și Bălți, iar cele mai puține în Dubăsari – 24 și Sîngerei– 29, transmite tv8.md.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sînt disponibile 2198 locuri de muncă vacante, constituind cca 22% din numărul total de locuri vacante. Cele mai multe sînt disponibile în funcție de inspector sau de ofițer de poliție și sectorul sănătății.îPentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 7649 locuri de muncă, ce constituie 78% din numărul total de locuri de muncă vacante. Dintre care aproximativ două mii sînt disponibile în industria textilă și confecții.

Muncitorilor necalificaţi le sînt puse la dispoziție următoarele locuri de muncă: muncitor auxiliar 741, muncitor necalificat în agricultură – 140, măturător – 54, paznic, spălător vehicule.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sînt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?