În urma măsurilor întreprinse, au fost întocmite 24 de procese-verbale pentru „Încălcarea regulilor privind organizarea și desfășurarea întrunirilor publice”, „Huliganism”, și „Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și instruire a copilului”, aplicabilă reprezentanților legali ai minorilor.
Acțiunile polițiștilor s-au desfășurat cu respectarea strictă a cadrului legal, avînd drept obiectiv prevenirea incidentelor, menținerea ordinii publice și asigurarea siguranței tuturor persoanelor prezente.Reiterăm că Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri pașnice și la liberă exprimare, însă atrage atenția că aceste drepturi trebuie exercitate în limitele prevăzute de lege. Amintim și cǎ atragerea minorilor în asemenea acțiuni este ilegalǎ.
Amintim că poliția a declarat că deține informații cǎ pentru participarea la protestul anunțat în capitalǎ oamenilor li se promit bani.
Președintele Partidului Socialiștilor, unul dintre liderii Blocului Electoral Patriotic, fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon, a anunțat un protest al opoziției pe 29 septembrie în fața clădirii parlamentului.
Adăuga comentariu