Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Cîte familii au beneficiat pînă în prezent de programul "Prima Casă"

17 iul. 2018,, 10:50   Societate
2257 0

Zilnic, cel puțin o familie păşesc pragul propriei locuinţe, grație programului guvernamental Prima Casă. Pînă acum, 195 de beneficiari au primit credite pentru procurarea apartamentelor sau le-au fost acceptate solicitările de finanţare.

Datele Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii arată că valoarea totală a creditelor acordate şi acceptate pentru examinare depăşeşte 92 de milioane de lei.

Cei mai mulți cetățeni care au aplicat la programul Prima Casă sînt din Capitală și din municipiul Bălți.

De asemenea, au mai fost acordate împrumuturi ipotecare pentru locuitori din 15 raioane şi din Găgăuzia.

Programul Prima Casă, lansat de Guvern, este destinat cetăţenilor care au pînă la 45 de ani, sînt angajați oficial şi care nu au alte credite ipotecare.


Ei trebuie să aibă un salariu cel puțin dublu faţă de rata lunară, iar statul le garantează 50 la sută din soldul creditului acordat. Costul locuinţei nu trebuie să depăşească un milion de lei, iar rata inițială este de 10 la sută din preț.

Și programul Prima Casă 2 devine solicitat. Pînă acum au fost depuse 14 cereri din partea bugetarilor.

Potrivit Ministerului Finanțelor, din 1 august, două persoane vor primi deja compensații din partea statului ca să-și achite ratele.

Programul Prima Casa 2, care este destinat bugetarilor, prevede că statul va achita jumătate din creditul luat pentru procurarea apartamentului, iar beneficiarii vor trebui să plătească cealaltă jumătate şi dobînzile.

Potrivit proiectului, costul locuinței pentru care pot fi acordate compensații nu poate depăși 600 de mii de lei.

Creditul se acordă pe o perioadă de maximum 25 de ani.

În acest an, pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului Prima casă 2 sînt prevăzute 20 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?