X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cît costă o vacanță în Turcia? Cum s-au schimbat prețurile pe parcursul unui an

6 aug. 2021,, 09:00   Societate
5085 0

Prețurile pentru odihna în Turcia, în comparație cu anii precedenți, au revenit acum la nivelul anului 2019, care a fost înainte de pandemie.

Despre aceasta pentru Noi.md a anunțat un agent turistic din țara noastră, precizând că, anul trecut, prețurile pentru odihna în Turcia au fost mai mici, pentru că după pandemie erau puțini turiști.

”Rusia nu a zburat acolo și, în general, turiștii s-au temut să zboare în condițiile pandemiei. Dar dacă comparăm prețurile cu 2019, atunci acestea sînt aceleași. Am revenit la nivelul care a fost înainte de pandemie, iar acestea sînt prețuri normale. Da, este scump, în comparație cu anul trecut, și în comparație cu luna iunie - începutul lunii iulie a acestui an, cînd prețurile au fost foarte mici. De exemplu, hotelul, care costă acum sub 2000 de euro, costa 770 de euro pentru doi. Iar acum am revenit la prețurile care erau în perioada dinaintea pandemiei, în 2019”, a menționat un agent turistic.

Potrivit ei, de exemplu, o vacanță de o săptămînă pentru o familie cu doi copii într-un hotel de 5 stele va costa aproximativ 1420 de euro. În Bulgaria, aceeași ședere de o săptămână într-un hotel all-inclusive de 3 stele va costa 650-700 de euro, în Grecia într-un hotel de 3-4 stele - 1600-1700 de euro", a spus agentul de turism.

Ea a subliniat că turiștii din Moldova nu se tem să zboare în Turcia în vacanță, în ciuda incendiilor de pădure din această țară și nu renunță la foile turistice deja procurate sau rezervate, ci, dimpotrivă, continuă să le cumpere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?