Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Circa 250 de tone de material antiderapant a fost împrăștiat pe drumurile naționale

14 ian. 2019,, 10:40   Societate
1789 0

Circa 250 de tone de material antiderapant a fost împrăştiat noaptea trecută pe drumurile naţionale pentru combaterea lunecușului.

Anunțul a fost făcut pentru agenţie de către şeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină.

Potrivit sursei citate, în total, în lucrări au fost implicate 42 de autospeciale și 94 de muncitori. „Noaptea trecută nu s-au înregistrat precipitații. În această perioadă, pe traseele naționale s-au efectuat lucrări de patrulare și deszăpezire”, a spus Căpățină.

În prezent, drumarii din teritoriu execută lucrări de lărgire a părții carosabile și acostamentelor. „Trasee blocate nu există, iar circulaţia rutieră este asigurată în condiții de iarnă. Totodată, toate sectoarele periculoase sînt monitorizate și după necesitate se intervine”, a afirmat Sergiu Căpățină.

În următoarele zile, vremea se menține rece. Pe timp de noapte, termometrele vor indica pînă la -11 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra pînă la +3 grade Celsius, în sud. Izolat, vor cădea ninsori.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?