Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cine sînt eurodeputații români care au votat PENTRU Raportul Matici

25 iun. 2021,, 13:07 (reactualizat 26 iun. 2021,, 14:45)   Societate
4014 3

Europarlamentarii au adoptat așa-numitul „Raport Matici” prin care UE legalizează pe deasupra statelor membre și a culturilor naționale/tradițiilor religioase - dar și a adevărului științific obiectiv - comportamentul sexual al tuturor cetățenilor europeni, încercînd să lărgească drepturile omului pentru a include așa-zise „drepturi sexuale și reproductive”.

Cu alte cuvinte, păcate strigătoare la cer precum avortul/pruncuciderea, sodomia, transgenderismul, ideologia de gen ș.a. devin o normalitate, iar cei care se opun acestor „drepturi” vor fi sancționați legal, nefiindu-le recunoscute propriile drepturi (libertatea de exprimare, de conștiință, de alegere, libertatea religioasă).

Raportul Matic al Parlamentului European, care prevede că și bărbații pot naște sau că avortul e drept fundamental al omului, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri.

Voturile eurodeputaților români pe raport au fost astfel:

1. În favoarea lui - BOTOȘ, CIOLOȘ, GHEORGHE, MITUȚĂ, ȘTEFĂNUȚĂ, STRUGARIU, TUDORACHE.

2. Contra - BĂSESCU, BLAGA, BOGDAN, BUDA, BUȘOI, FALCĂ, GRAPINI, HAVA, MOTREANU, NISTOR, TERHEȘ, TOMAC, VINCZE, WINKLER.


3. Abțineri - BENEA, MARINESCU, PÎSLARU.

4. Nu au votat - AVRAM, CIUHODARU, CREȚU, MUREȘAN, NEGRESCU, NICA, PLUMB, TUDOSE.

Eurodeputatul român Cristian Terheș spune că raportul privește „situația drepturilor sexuale și reproductive din UE, din perspectiva sănătății femeii”, și este de un radicalism marxisto-sexist fără precedent. Acest raport propune, printre altele:

1. Considerarea avortului ca „drept fundamental al omului”. Prin urmare, dreptul de a pruncucide are întîietate în fața dreptului la viață al copilului nenăscut. Oricine va vorbi contra acestui „drept fundamental” sau a altor asemenea pseudo-drepturi, cum ar fi preoții și pastorii, vor suferi rigorile legii.

2. Impunerea educației sexuale obligatorii în școli, ba încă și la cei care nu sînt la școală, din fragedă pruncie. Aceasta educație sexuală va cuprinde ideologia de gen și tot ce e asociat cu aceasta.

3. Eliminarea dreptului la libertatea de conștiință a doctorilor și personalului medical, în baza căruia aceștia nu fac proceduri medicale (ex. avort) care le încalcă conștiința. Din moment ce avortul este socotit a fi un drept fundamental, un medic sau personal medical nu poate, pe motiv că-i încalcă lui conștiința, să oprească o altă persoană să se bucure de un drept fundamental (să facă avort).

Eurodeputatul român Cristian Terheș (PNȚ-CD) spune că pe lîngă multe alte aberații pe care acest raport le conține, raportul susține că și bărbații pot să nască copii, motiv pentru care trebuie, „în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” (lit. N din raport).

Nu în ultimul rînd, raportul încalcă Tratatele UE, care prevăd că domeniul sănătății este exclusiv de competența statelor membre.

Așa cum am declarat în plenul Parlamentului European, în urma adoptării acestui raport UE devine, dintr-o uniune care promova libertatea și prosperitatea, una care promovează moartea.

Prin adoptarea acestui raport, UE se schimbă radical, Parlamentul European dînd semnal Comisiei Europene să vină cu reglementări ce să transpună în legea europeană cele prevazute în raport, sau să șantajeze statele membre UE să transpună în legislația internă cele prevazute în raport.

Raportul Matic poate fi citit aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?