Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cine poartă răspundere pentru craterul de pe strada Tighina

17 sep. 2019,, 11:40   Societate
2076 0

Gaura în asfalt de pe strada Tighina din centrul capitalei, în apropiere de Gara Auto Centru, s-a format din cauza unei posibile spargeri a rețelei de apeduct sau canalizare, iar porțiunea de drum urmează a fi reparată de agentul economic care a frezat asfaltul.

„Dacă vorbim de strada Tighina, acolo au lucrat reprezentanții unui agent economic. Dînșii trebuie să intervină de urgență și să soluționeze problema dată. Probabil este o scurgere la rețea. Groapa s-a format nu din cauza drumarilor, ci din cauza unei probabile scurgeri la rețea. Prin urmare drumul s-a surpat dedesubt”, a declarat pentru tv8.md șeful Direcției generale transport și căi de comunicații pe Adrian Boldurescu.

De cealaltă parte, reprezentanții companiei responsabile de frezatul asfaltului au declarat: „Ce ține de acest tronson, cred că acolo este o ruptură de țeavă și se spală nisipul care a fost pus. În prezent noi monitorizăm situația. Noi ieri am astupat groapa cu pietriș și nisip, iar astăzi acest strat s-a așezat cu 20 de centimetri”, a spus reprezentantul companiei, Vladimir Tonu.

Vladimir Tonu a mai declarat că întreprinderea urmează să ceară autorizația de la Direcţia generală transport public şi căi de comunicație a Primăriei Chișinău pentru a executa lucrările necesare astfel încît să fie depistat principalul motiv din cauza căruia s-a format groapa pe această porțiune de drum.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?